Cel puţin 60 de persoane au murit în Republica Democrată Congo după ce un tren de marfă a deraiat, a anunţat sâmbătă un administrator local, relatează dpa, potrivit Agerpres.
Bilanțul provizoriu este de 61 de morți și peste 50 de răniți.
Accidentul a avut loc vineri, când trenul, care se deplasa între satele Kitenta şi Buyofwe din provincia Lualaba, a deraiat în timp ce urca o pantă şi s-a prăbuşit într-o râpă.
"Şapte din cele zece vagoane s-au prăbuşit în râpă", a declarat Clémentine Lutanda, administratorul local, pentru dpa, precizând că există încă trupuri prinse sub dărâmături.
Comentează