Cel puţin 700 de civili au fost ucişi în Afganistan după ce talibanii au revenit la putere în această ţară, în august anul trecut, a anunţat miercuri Organizaţia Naţiunilor Unite, informează AFP, potrivit Agerpres.
Alte 1.406 de persoane au fost rănite în aceeaşi perioadă, a precizat misiunea diplomatică a ONU în Afganistan, într-un nou raport asupra situaţiei privind drepturile omului în ultimele zece luni în această ţară.
Potrivit documentului, victimele civile au fost cauzate în majoritatea cazurilor de atacuri cu dispozitive explozive improvizate atribuite grupării Stat Islamic şi de muniţie neexplodată.
Gruparea Stat Islamic ţinteşte comunităţi minoritare etnice şi religioase, plasând explozivi în apropiere de locuri unde oameni se duc la şcoală, se roagă şi îşi desfăşoară viaţa de zi cu zi.
De asemenea, câţiva civili au fost ucişi într-un atac cu dronă comis de SUA în timpul retragerii lor haotice în august, precum şi în atacuri aeriene ale forţelor armate pakistaneze în estul Afganistanului, în aprilie, se mai spune în raport.
Alături de victimele civile, ONU a documentat sute de cazuri de omucideri extrajudiciare, arestări şi detenţii arbitrare, precum şi de tortură şi rele tratamente comise de talibani, autorităţile de facto.
Talibanii vizează în special foşti oficiali ai guvernului afgan şi indivizi acuzaţi de afiliere cu oponenţi politici precum gruparea Stat Islamic şi Frontul Naţional de Rezistenţă anti-talibană, precizează raportul misiunii ONU.
Raportul subliniază de asemenea represiunile talibanilor împotriva jurnaliştilor, libertăţii de exprimare, precum restricţiile severe impuse femeilor şi situaţia dramatică în ceea ce priveşte drepturile omului în Afganistan.
La începutul lui mai, liderul suprem al talibanilor a emis un ordin conform căruia femeile trebuie să se acopere cu totul în public, inclusiv faţa, în mod ideal cu burqa, un văl integral dotat cu un fel de grilaj din ţesătură la nivelul ochilor.
Comunitatea internaţională a făcut din respectarea drepturilor omului, în special ale femeilor, o condiţie prealabilă în negocierile asupra ajutorării şi recunoaşterii regimului taliban, reinstalat la putere în Afganistan în august anul trecut.
Noile restricţii impuse femeilor confirmă radicalizarea talibanilor, care au încercat iniţial să afişeze o imagine mai deschisă decât în timpul primului lor regim, din 1996 până în 2001. La acea dată, ei au privat femeile de aproape toate drepturile lor, impunându-le inclusiv să poarte burqa.
Cel puţin 700 de civili au fost ucişi în Afganistan după ce talibanii au revenit la putere
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

1.581
Război intern la Pentagon. Secretarul pentru armata SUA sfidează presiunile în plin conflict cu Pete Hegseth: 'Nu am intenţia să plec sau să demisionez'
1.581

31
Președinta interimară a Venezuelei a promis că va „urmări” implementarea legii amnistiei pentru a combate extremismul
31

4.310
Nostradamusul Chinei avertizează: Predicția tulburătoare pe care o face bărbatul care a prezis războiul din Iran
4.310

3.581
Viktor Orban, mutare controversată înainte de alegeri: Ungaria a semnat un acord în 12 puncte cu Rusia pentru consolidarea relațiilor
3.581

1.125
Mark Rutte va merge la Casa Albă pentru a salva NATO. Discuțiile cu Donald Trump sunt cruciale pentru viitorul alianței
1.125

5.107
Liderul suprem al Iranului a dirijat negocierile 'din umbră' pentru armistițiul surpriză cu SUA: Bilețele secrete prin curieri, ca să nu afle Israelul
5.107

4.308
"Cine a câștigat cu adevărat?" - Prima reacție a Rusiei după armistițiul SUA - Iran. Dmitri Medvedev: "Un succes pentru Teheran"
4.308

4.294
VIDEO 'Moarte Americii, moarte Israelului'. Reacția explozivă a iranienilor după armistițiul cu SUA
4.294

9.135
Scenariu exploziv: Iranul și China folosesc Strâmtoarea Ormuz pentru a da o lovitură devastatoare Statelor Unite
9.135

3.435
La limita declanșării: Cât de aproape a fost Iranul de un atac devastator al americanilor
3.435

4.089
Viktor Orban recunoaște convorbirea cu Putin și îl atacă pe premierul polonez: "Tu ce ai făcut pentru pace?"
4.089

72
Lidera opoziției din Taiwan: Sper că vizita în China va semăna „semințele păcii”
72

13.992
Benjamin Netanyahu, pus la zid după armistițiul cu Iranul: 'Nu a existat niciodată un dezastru politic mai mare în întreaga noastră istorie'
13.992
















Comentează