Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cel puţin doi morţi şi peste 20 de răniţi într-un atac cu cutiţul într-un spital din China

Inquam Photos, George Călin
Cuțit, Inquam Photos, George Călin

Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 21 au fost rănite într-un atac cu cuţitul care a avut loc într-un spital din provincia Yunnan, în sud-vestul Chinei, a anunţat marţi presa de stat, citând surse oficiale, relatează CNN, potrivit news.ro

Atacul, descris de agenţia de stat Xinhua drept un "incident violent", a avut loc la un spital local din comitatul Zhenxiong, în condiţii încă neclare.

"Mai multe înregistrări video de la faţa locului arată, de asemenea, un suspect care este reţinut de poliţie într-un centru de wellness (din apropiere)", a relatat televiziunea Guizhou. Oficialii nu au confirmat încă dacă suspectul arestat este atacatorul.

Un martor ocular intervievat de o publicaţie de stat chineză a declarat că situaţia este haotică în timp ce autorităţile se străduiesc să evalueze situaţia.

China, unde armele de foc sunt ilegale, s-a confruntat în ultimii ani cu un val de înjunghieri în masă în locuri publice.

Anul trecut, şase persoane au fost ucise şi una a fost rănită într-un atac cu cuţitul, comis la primele ore ale dimineţii, în faţa unei grădiniţe din Guangdong, în sudul Chinei.

În 2020, un atac cu cuţitul la o şcoală primară a rănit 37 de copii şi doi adulţi în sudul regiunii Guangxi, în timp ce o înjunghiere din 2022, tot la o grădiniţă, a ucis trei persoane şi a rănit şase în estul provinciei Jiangxi.

Provincia Yunnan a fost, de asemenea, locul unui atac cu cuţitul din 2014 într-o gară din capitala provinciei, Kunming, unde mai mulţi atacatori au ucis 33 de persoane şi au rănit 133. Autorităţile au acuzat terorişti din regiunea sa nord-vestică Xinjiang, predominant musulmană, pentru acel atac.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.