Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cel puţin nouă decese din cauza furtunilor în sudul Statelor Unite

fr.de
taifun uragan furtuna

Furtuni care au declanşat tornade şi ploi torenţiale s-au abătut vineri asupra regiunilor din sudul Statelor Unite, provocând moartea a cel puţin nouă persoane şi privând peste 1 milion de consumatori de energie electrică, au precizat autorităţile, potrivit Reuters.

Serviciul Naţional de Meteorologie a precizat că furtuna puternică părăsise în mare parte regiunile sudice vineri seară şi se deplasa către Nord-Est, unde va aduce, potrivit prognozelor, zăpadă abundentă şi lapoviţă din sud-estul Michigan înspre est către statul New York. Regiuni din centrul statului New York şi sudul New England s-ar putea confrunta cu un strat de peste 30 de centimetri de zăpadă până sâmbătă după-amiază.

Guvernatorul statului Kentucky, Andy Beshear, a spus că cel puţin două tornade provocate de furtună au măturat regiunile vestice ale statului său vineri. Guvernatorul a precizat pe reţelele de socializare că cel puţin trei persoane au decedat din cauza vremii severe, fără să ofere alte detalii. O a patra persoană a murit în Kentucky din cauza furtunii - o femeie care a decedat după ce un arbore s-a prăbuşit pe autovehiculul în care se afla, potrivit biroului medicului legist din comitatul Fayette.

În plus faţă de tornade, Beshear a spus că furtunile au generat în Kentucky vânturi cu viteze de 128,75 de kilometri pe oră, ''suficient de puternice pentru a răsturna un camion pe şosea''.

Guvernatoarea Alabama, Kay Ivey, a scris pe reţelele de socializare că trei persoane şi-au pierdut viaţa din cauza furtunii în statul ei, fără să ofere alte detalii.

În Arkansas, un bărbat a murit înghiţit de apele unui râu învolburat în urma inundaţiilor după ce şi-a condus autovehiculul pe o stradă inundată, potrivit Departamentului şerifului din comitatul Scott, informează Agerpres.

În Mississippi, guvernatorul Tate Reeves a spus vineri pe reţelele de socializare că furtunile din timpul nopţii însoţite de vânturi puternice au dus la moartea unei persoane, fără să ofere alte detalii.

Peste 1,4 milioane de locuinţe şi sedii de afaceri au rămas fără electricitate în statele afectate de furtună, potrivit PowerOutage.us.

Furtunile violente sunt un fenomen frecvent în sudul Statelor Unite în lunile de iarnă, provocate de intersectarea aerului cald şi umed care urcă din Golful Mexicului cu aerul mai rece provenit din nord, au precizat meteorologii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.