Abu Musa, Tunb Mare, Tunb Mică, Hengam, Qeshm, Larak și Hormuz, sunt insulele deținute de iranieni care odată ocupate ar putea elibera teoretic Strâmtoarea Hormuz. Asta dacă nu luăm în calcul puterea de foc iraniană din interior.
Cele 7 insule care dețin cheile Strâmtorii Hormuz
Având în vedere că mii de trupe terestre americane se află, se pare, în drum spre Orientul Mijlociu, speculațiile că acestea ar putea fi însărcinate să cucerească insula Kharg din Iran , un centru cheie de transport al combustibilului în nordul Golfului Persic, care gestionează 90% din exporturile de petrol ale Teheranului.
Însă Kharg este doar una dintre zecile de insule iraniene din Golf, iar altele ar putea fi mai importante pentru asigurarea trecerii în siguranță a navelor – și a navelor militare – prin Strâmtoarea Hormuz.
Șapte dintre aceste insule – Abu Musa, Tunb Mare, Tunb Mică, Hengam, Qeshm, Larak și Hormuz – formează ceea ce cercetătorii de la Universitatea Sun Yat-sen din Zhuhai, China, numesc „arcul de apărare” al Iranului, relatează CNN.
„O curbă ipotetică care ar conecta aceste insule ar ajuta și mai mult la înțelegerea superiorității strategice a Iranului în controlul securității” strâmtorii Hormuz, au scris cercetătorul iranian Enayatollah Yazdani și cercetătorul chinez Ma Yanzhe într-un articol din 2022 pentru Centrul Canadian de Știință și Educație.
Abu Musa, Greater Tunb și Lesser Tunb – cele mai mici dintre cele șapte și situate la capătul vestic al arcului – sunt esențiale pentru controlul strâmtorii, au scris cei doi cercetători.
”Portavioanele nescufundabile” are Iranului
Din cauza distanței limitate dintre ele și a adâncimii apei din golful în mare parte puțin adânc, „navele de război și petrolierele mari sunt forțate să treacă pe lângă” cele trei insule, au spus cercetătorii. Acest lucru le poate face ținte ușoare pentru ambarcațiunile de atac rapid ale Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC), pentru instalatorii de mine sau pentru dronele care operează de pe aceste insule.
Oficialii iranieni s-au referit la acestea și la alte insule din Golf drept „portavioanele staționare și nescufundabile” ale Teheranului, au scris Yazdani și Ma.
Anul trecut, IRGC a declarat că își consolidează prezența în Abu Musa, Greater Tunb și Lesser Tunb, potrivit unui raport al Fundației pentru Apărarea Democrațiilor.
„Abordarea noastră tactică dictează că trebuie să înarmăm și să operaționalizăm acest grup de insule. Avem capacitatea de a ataca bazele inamice, navele de război și activele din regiune”, a declarat la momentul respectiv comandantul marinei IRGC, contraamiralul Alireza Tangsiri. (Tangsiri a fost acum ucis într-o operațiune israeliană , au declarat joi Israelul și Comandamentul Central al SUA.)
Deoarece insulele sunt de nescufundat, pozițiile militare iraniene de pe ele ar trebui eliminate pentru a asigura trecerea în siguranță a navelor de război americane - potențial a celor care transportă unități expediționare ale pușcașilor marini americani (MEU) - în inima Golfului Persic, în cazul în care s-ar încerca o debarcare pe insula Kharg.
Insulele sunt „situate strategic pentru a controla orice navă” care încearcă să iasă sau să intre în Golf, a declarat analistul Carl Schuster, cu sediul în Hawaii, fost director al Centrului Întrunit de Informații al Comandamentului Pacific al SUA.
Nu există un calendar pentru posibile atacuri amfibii americane asupra vreuneia dintre insulele Iranului.
Americanii continuă ”negocierile” cu bombe
Președintele american Donald Trump a declarat joi că prelungește cu 10 zile, până pe 6 aprilie, termenul limită pentru inițierea atacurilor asupra infrastructurii energetice a Iranului, pentru a vedea dacă se poate ajunge la un acord cu Teheranul pentru a pune capăt luptelor. Un termen limită anterior urma să expire vineri seară, ora estică.
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat reporterilor că „ s-au făcut progrese ” în negocierile cu Iranul.
Însă nu a fost anunțată nicio pauză în campania militară generală. Secretarul Apărării, Pete Hegseth, a declarat joi că SUA va continua „negocierile cu bombe”.
CNN a relatat că elemente ale două unități MEU – cu aproximativ 4.000 de soldați – se îndreaptă spre Orientul Mijlociu. În plus, aproximativ 1.000 de soldați din Divizia 82 Aeropurtată a Armatei SUA au fost alertați să se desfășoare.
Schuster a spus că întreaga putere a acestor unități ar putea fi necesară pentru a prelua controlul asupra insulelor defensive cheie ale Iranului. „Aș folosi două MEU-uri pentru a asigura o forță copleșitoare”, a declarat el pentru CNN.
Cum ar putea americanii captura din insule. Manevre militare complexe
Trimiterea trupelor americane pe insule s-ar putea face în două moduri - pe cale aeriană sau maritimă.
Navele Marinei SUA transportă ambarcațiuni de debarcare, inclusiv LCAC-uri (Landing Craft Air Cushioned) care pot aluneca pe plaje pentru a debarca trupele și echipamentul acestora. Însă introducerea lor în Golf ar putea fi o problemă, deoarece navele lor-mamă ar trebui să treacă de posibilele apărări iraniene de pe insulele aflate la începutul curbei de debarcare - Hormuz, Larak, Qeshm și Hengam - precum și de pe continentul iranian.
Analistul militar CNN, Cedric Leighton, a declarat joi că Larak, situat la intrarea estică a strâmtorii, reprezintă o problemă pentru navele militare care încearcă să intre în golf.
Cu rachete sau mici nave de atac lansate din Larak, „(Iranul) ar putea bloca orice trece prin strâmtoare. Aceasta este o țintă militară critică”, a declarat el pentru Erin Burnett de la CNN.
Navele Marinei aduc și aeronave cu rotor basculant CV-22 Osprey, care pot efectua decolări și aterizări verticale împreună cu elicopterele. Însă aceste aeronave sunt lente și vulnerabile la apărarea aeriană pe care atacurile aeriene anterioare ar fi putut să o rateze.
Trupele din Regimentul 82 Aerotransportat ar putea să se parașute pe insule de pe aeronave care zboară la înălțime, dar un astfel de asalt ar veni cu mai puțin echipament decât poate fi transportat pe mare.
În concluzie, atacurile asupra insulelor ar putea dura între două zile și două săptămâni, dar ar putea produce rezultate importante, dacă au succes, a spus Schuster.
„Ia-l, pune un radar și niște trupe pe el, poți monitoriza activitatea din strâmtoare în timp ce privezi Iranul de o zonă de pregătire pentru drone și așa mai departe”, a spus Schuster despre Abu Musa.
Un raport din 24 martie al Institutului pentru Studiul Războiului a precizat că avioanele de război americane și/sau israeliene au început să atace infrastructura militară iraniană, inclusiv hangare, porturi și depozite de pe Abu Musa, Greater Tunb și Lesser Tunb – genul de atacuri despre care Schuster a spus că ar avea loc înainte de o invazie amfibie.
Însă ocuparea insulelor este doar o parte a sarcinii. O forță de ocupație de aproximativ 1.800 până la 2.000 de soldați ar fi necesară pentru a se asigura că insulele nu vor putea fi folosite din nou de iranieni, a spus Schuster.
Și asta ar putea lăsa trupele americane de ocupație vulnerabile.
„Controlul oricăruia dintre aceste teritorii va necesita, de asemenea, ca forțele americane să prevină atacurile cu drone, rachete și artilerie de pe continentul iranian, ceea ce ar putea implica SUA într-un angajament nepopular pe termen lung pe teritoriul iranian, însoțit de escaladarea numărului de victime americane”, se arată într-un nou raport al Centrului Soufan, o organizație de analiză non-partizană cu sediul la New York.
Schuster a numit apărarea împotriva dronelor și a rachetelor vitale pentru orice trupe americane de pe cele trei insule iraniene.
„Dacă (Iranul) are dronele și rachetele balistice disponibile, va ataca orice forță ostilă de pe acele insule”, a spus el.
Ce mai bine să faci. Să omori economia Iranului sau să deblochezi Strâmtoarea Hormuz?
Însă Schuster vede avantaje în încercarea de a prelua cele trei insule din golful inferior, în loc de Kharg, centrul petrolier, din partea superioară.
„Există un risc mai mic de a afecta economia unui viitor guvern iranian”, a spus el.
Deoarece cea mai mare parte a petrolului iranian trece prin Kharg, o luptă care ar deteriora oricare dintre infrastructurile sale petroliere ar putea întârzia redresarea postbelică cu ani de zile, pe măsură ce aceasta este reconstruită.
Atacurile iraniene asupra instalațiilor de gaze naturale lichefiate din Qatar la începutul acestei luni au provocat pagube a căror reparare ar putea dura până la cinci ani, au declarat oficiali ai QatarEnergy.
Însă analiștii au spus că acțiunile SUA de a ocupa orașele Abu Musa și Tunb Mare și Mic ar putea avea repercusiuni și după război.
În 1971, Iranul, condus pe atunci de șahul susținut de SUA, a preluat controlul asupra insulelor pe măsură ce Emiratele Arabe Unite și-au câștigat independența față de Marea Britanie colonială.
De atunci, Emiratele Arabe Unite au contestat acțiunile Teheranului ca fiind ilegale la Națiunile Unite și s-au oferit să negocieze o soluționare a disputei.
Iranul susține că are un drept istoric și geografic asupra insulelor. Emiratele Arabe Unite spun că ar putea sesiza Curtea Internațională de Justiție cu privire la această dispută, dacă problema nu poate fi rezolvată.
SUA și alte națiuni au susținut revendicarea Emiratelor Arabe Unite, a anunțat Ambasada Emiratelor Arabe Unite la Washington într-un comunicat.
Și aici devine dificilă orice confiscare americană a insulelor, a spus Schuster, numind-o o „dilemă politică” pentru Washington cu aliatul său din Emiratele Arabe Unite.
Dacă SUA returnează insula oricărui nou guvern iranian, riscă să provoace furia Emiratelor Arabe Unite, a spus Schuster. Dar a adăugat că, dacă SUA le returnează Emiratelor Arabe Unite, acest lucru ar putea submina orice legitimitate percepută a noului regim iranian.
Desigur, aceasta este o problemă doar dacă SUA reușesc să păstreze orice insule confiscate la sfârșitul conflictului. Însă Schuster a spus că este un lucru pe care planificatorii trebuie să îl ia în considerare, deoarece este genul de dispută care ar putea duce la reaprinderea luptelor.
„De aceea planificarea militară modernă este atât de complexă”, a spus el.
„Fiecare opțiune are un impact negativ. Nu există planuri sau soluții perfecte. Există doar un echilibru între costuri, riscuri și impact, atât cel intenționat, cât și cel neintenționat.”
Comentează