CELOR DE-UN SÂNGE, CARE ȚIN MORȚIȘ CĂ-S MOLDOVENI, VLADIMIR FURCĂ DIN VANCICĂUȚI LE POVESTEȘTE DESPRE TATĂL SĂU - Opinie

La Vancicăuți, un sat din nordul Basarabiei, parte de pământ dăruită Ucrainei și alipită la regiunea Cernăuți, trăiește și luptă pentru identitatea sa românească Vladimir Furcă. ”De la tata am învățat să fiu român cu vorba şi cu fapta”, spune el trăindu-și viața după cum îi este și vorba. De la tatăl său știe limpede și de neclintit: moldovenii din zona basarabeană a Ucrainei vorbesc românește și sunt români, așa cum le-au fost părinții, bunicii, străbunicii… Întâmplarea făcu să-l cunosc în două momente foarte importante pentru familia sa. Primul a fost când a dat-o pe fiica Brândușa la studii în România. N-a lăsat-o să termine școala medie la Vancicăuți, a înscris-o la studii liceale la Iași. Deși fetița era încă la o vârstă fragedă și, mai ales mamă-sa se temea s-o îndepărteze de casă, tatăl a insistat asupra plecării la învățătură în România, sperând că acolo nu numai va obține studii serioase, ci va primi și o excelentă educație în spiritul patriotismului. După liceul de la Iași, Brândușa a avut norocul să ajungă chiar în capitala Marii Uniri, la Alba Iulia, unde a absolvit Facultatea de Drept. Părinții au profitat de perioada cât fiica a învățat în inima Ardealului, pentru a cunoaște frumusețile României, în special locurile sfinte ale istoriei poporului nostru. A doua oară ne-am întâlnit acum câțiva ani, la 1 septembrie, la Gimnaziul ”Alexandru cel Bun” din Cernăuți, la festivitatea începerii noului an de învățământ. Soții Eleonora și Vladimir Furcă și-au adus în clasa întâi nepoțica Gabriela-Iolanda (al doilea nume, Iolanda, mama i-a dat fiicei în cinstea unei profesoare de la Alba Iulia). Ca și în cazul cu fiica lor Brândușa, ei au căutat pentru nepoțică o școală în care să învețe românește, căci la Vancicăuți, după cum mi-au povestit, e mare jale. În clasele cu limba română de predare rămân tot mai puțini elevi. La un 1 septembrie, bunăoară, copiii care au terminat clasa VII în limba română au fost trecuți în clasa VIII ucraineană. Pentru a-și proteja nepoțica de înstrăinarea de limba maternă, s-a ”jertfit” bunicuța, lăsându-și casa și gospodăria în seama soțului. Tot timpul (până la starea de carantină, când lecțiile se țin mai mult on-line), ea a stat cu fetița la oraș în apartamentul tinerei familii a fiicei sale, având grijă s-o poarte la școală. Crescându-și fiica și nepoțica în albia dragostei pentru tot ce-i românesc, soții Furcă nu pot trăi liniștit când văd cum rătăcesc cu mintea și inima consătenii amăgiți de politica răuvoitorilor unității neamului nostru, care le insuflă că toți sunt moldoveni, iar învățământul în limba română este păgubitor pentru copiii lor. Consângenilor amăgiți de propaganda antiromânească Vladimir Furcă le povestește cu mândrie despre tatăl său, caporal în armata română. Le arată și o fotografie la care ține ca la lumina ochilor. Din poza deteriorată de timp ne privește un tânăr cu înfățișare semeață, îmbrăcat la patru ace, în haine militare. ”Tatăl meu, Ion Furcă, a fost caporal în Armata Română. Uitați-vă ce uniformă frumoasă, ce ținută dreaptă …”. Născut la 1912, Ion Furcă, un flăcău înalt ca bradul, de aproape doi metri, a fost încorporat în regimentul ”Trei grăniceri”, la pichetul de la Nistru. A slujit numai două săptămâni acolo, primind ordin de transferare în trupele de gardă la vama de la Orășeni, dintre România și Polonia. Arătându-mi fotografia tatălui în uniformă de caporal, Vladimir îmi povesti despre pericolul de moarte ce-l pândea pe părintele său, dacă n-ar fi intervenit un transfer salvator: ”Degrabă un grup de diversioniști din partea rușilor a trecut Nistru și i-a măcelărit pe toți grănicerii români, lăsând 35 de morți. Toți camarazii tatei au fost omorâți în acea noapte. Tata a avut norocul să scape. După trei ani de armată, s-a întors acasă, s-a căsătorit și a lucrat toată viața, până la pensionare, la gara centrală din Cernăuți. A trăit 75 de ani, înainte de moarte rugându-ne să-l ducem la Orășeni ca să vadă locurile unde a servit Patriei Române. Fratele Vladimir avea mașină și i-a îndeplinit această ultimă dorință.”CINE A FOST ION FURCĂ, DACĂ NU ROMÂN?”, se întreabă fiul său fără a avea nevoie ca cineva să-i răspundă. (Maria Toacă, Cernauti)