Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Lovitură pentru Primăria Capitalei cu ocazia Centenar Fest: Nu cântăm la niciun concert din București pe afișul căruia apar ARCUB și Primăria

g4media.ro
centenar fest

Centenar Fest, un eveniment dedicat Marii Uniri și finanțat de Primărie, împarte artiștii în tabere. Dacă Trooper și Șuie Paparude au ales să se retragă din program, muzicieni ca Eugen Mihăescu și Vlad Miriță au declarat că politica dezavantajează atât publicul cât și artiștii, scrie Mediafax.

Centenar Fest este un eveniment cu intrare liberă organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB programat pe 29 și 30 septembrie, pe esplanada din fața Arenei Naționale. În program sunt concerte susținute de Krypton, K-LU, raku, Nimeni Altuʼ, Cedry2k, Sisu Tudor, Dragonu AKA 47, Focul Viu, Cristi Minculescu cu Buna Seara Prieteni, Vlad Miriță, Gândul Mâței și Cargo. Organizatorii spun că "două trupe s-au retras din line-up, distanțându-se de evenimentele PMB. E vorba de Trooper (care dorește să se delimiteze de PMB) și Șuie Paparude (care recent a concertat la Creative Fest 2018, un eveniment finanțat de PMB)", arată organizatorii.

"Până ieri, ora 10.00, când a apărut afișul, nu știam că încă nu se încheiase licitația dosarelor cu organizatorii acestui eveniment și nici nu-mi închipuiam că anumite trupe, anunțate pe acest afiș au luat deja decizia de a nu participa...!", a declarat chitaristul trupei Krypton Eugen Mihăescu.

"Probabil că și aceste formații (asemeni nouă), nu au știut cine este de fapt organizatorul evenimentului...!? Implicările de natură politică și acest algoritm de a organiza pe repede înainte, un astfel de regal concertistic, nu duc decât la un eșec și o pierdere, atât pentru public, cât și pentru artiști!", a arătat muzicianul.

Tenorul Vlad Miriță se numără printre artiștii care se regăsesc pe afișul evenimentului: "Eu am fost invitat la mai multe concerte organizate de Primaria Capitale prin ARCUB sau CREART în ultimii 15 ani. Înțeleg că e o chestiune legată de cine conduce aceste instituții".

Citește și: S-a dat SENTINȚA în cazul fotografiilor cu ducesa de Cambridge topless: Amenzile sunt MAXIME pentru revista Closer - FOTO

"Am fost invitat și când era primar Traian Băsescu, și când a fost primar A. Videanu, și când a fost primar S. Oprescu și acum de când este primar G Firea ... Instituția este o instituție a statului. A țării. Așa se conduce o țară, prin instituții la cârma cărora este vremelnic un om sau alt om", a declarat tenorul.

"Nu înțeleg exact de ce colegii noștri au ales să se retragă. Noi, ca artiști, suntem mereu invitați să punem arta noastră în slujba publicului. Nu se poate ca un artist să refuze întâlnirea cu publicul pe motiv că evenimentul e organizat de primărie...", a spus cântărețul de operă. "În afara de evenimentele private (nunți, botezuri, aniversări, conferințe, etc...) evenimentele publice sunt toate organizate de instituțiile statului (primării, consilii judetene, centre de cultură...etc). Inclusiv teatrele și operele din țară - sunt instituții cu buget de la Ministerul Culturii de-aia le și zice, Teatrul Național, Opera Națională. Deci instituții ale statului. Ce ar fi o țară fără cultură?", a încheiat Miriță.

"Nu știu de ce au apărut toate discuțiile astea. Nu cunosc toate interesele oamenilor și nici nu vreau. Vrem în continuare să facem un eveniment dedicat Centenarului Marii Uniri pentru că eu și colegii mei din asociație trăim acest an ca pe o sărbătoare. Un eveniment de o asemenea anvergură, cu două scene, este greu de făcut. Am căutat sprijin unde s-a putut, și în mediile private și la Primăria București. Celor de la Primărie le-a plăcut proiectul și am bătut palma cu ei. Cu Trooper s-a discutat și am dovada pe e-mail, de la Alin Dincă, că au știut că e implicată Primăria. Nu mă interesează politicul, noi nu facem politică. Eu am vrut și vreau în continuare să facem un eveniment pentru Centenar așa cum trebuie. Pe noi ne doare că în an centenar România este mai dezbinată ca niciodată", a spus Ionuț Stuparu, Asociația Sfinții Români, unul dintre inițiatorii evenimentului, rămași parteneri în demersul organizat de Primărie.

Potrivit anunțului publicitar înregistrat de Arcub vineri, 14 septembrie, ofertele de servicii de organizare pentru evenimentul Centenar Fest, în valoare de 580.000 de lei erau așteptate până marți. După apariția afișului evenimentului, trupele Șuie Paparude și Trooper au anunțat că se retrag din program.

"Am fost contactați de oameni minunați care vor să facă un concert frumos! Am discutat și ne-a fost spus că nicio primărie nu este implicată în acest eveniment. Astăzi a apărut afișul cu sigla ARCUB și primăria București. Am hotărât să ne retragem din acest eveniment. Trooper nu cântă la niciun concert din București pe afișul căruia apar ARCUB și Primăria. Le cerem scuze celor care voiau să ne vadă, însă vom avea și alte ocazii" a scris Alin Dincă, vocalistul celor de la Trooper, pe Facebook.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.