Fondatorul şi preşedintele executiv al Amazon, Jeff Bezos, a declarat vineri că în următorii 10-20 de ani vor fi construite în spaţiu centre de date de ordinul gigawaţilor, estimând că acestea vor depăşi în cele din urmă performanţele celor de pe Pământ, datorită abundenţei de energie solară neîntreruptă, transmite Reuters via Agerpres.
Numărul acestor centre enorme, care stochează infrastructura informatică, creşte exponenţial pe măsură ce lumea utilizează din ce în ce mai mult inteligenţa artificială şi cloud computing, determinând o creştere a cererii de energie electrică şi apă pentru răcirea serverelor.
"Unul dintre lucrurile care se vor întâmpla în viitorul apropiat - este greu de ştiut exact când, peste 10 ani, şi pot să pun pariu că nu peste 20 de ani - este că vom începe să construim aceste centre de date gigantice, de gigawaţi, în spaţiu", a declarat Bezos în timpul unei discuţii informale cu preşedintele Ferrari şi Stellantis, John Elkann, la Italian Tech Week din Torino.
Conceptul de centre de date spaţiale câştigă teren în rândul marilor companii de tehnologie, deoarece nevoia de energie necesară pentru a menţine astfel de operaţiuni pe Pământ creşte rapid.
"Aceste 'clustere' gigantice de antrenare vor fi mai bine construite în spaţiu, deoarece acolo avem energie solară 24 de ore din 24, şapte zile din şapte. Nu există nori, ploaie sau fenomene meteorologice", a spus Bezos.
"Vom putea depăşi costurile centrelor de date terestre în spaţiu în următoarele două decenii", a precizat el.
Bezos a afirmat că trecerea la infrastructura orbitală se încadrează într-o tendinţă mai amplă de utilizare a spaţiului pentru îmbunătăţirea vieţii pe Pământ. "S-a întâmplat deja cu sateliţii meteorologici. S-a întâmplat deja cu sateliţii de comunicaţii. Următorul pas va fi cel al centrelor de date şi apoi al altor tipuri de producţie", a spus el.
Cu toate acestea, găzduirea centrelor de date în spaţiu vine cu propriile provocări, inclusiv întreţinerea greoaie, posibilităţile limitate de modernizare şi costurile ridicate de lansare a rachetelor, precum şi riscul eşuării lansărilor de rachete.
Comentează