Organizaţia Salvaţi Copiii România anunţă dezvoltarea unui centru-pilot Barnahus în Capitală, bazat pe un model integrat de servicii de evaluare psihologică şi medicală, audiere şi protecţie a copiilor victime ale abuzului sexual sau ale violenţei domestice.
Proiectul desfăşurat în perioada martie 2022 - august 2023 vizează implementarea modelului Barnahus de cooperare instituţională şi abordare multidisciplinară pentru protejarea drepturilor copiilor, precizează un comunicat transmis, joi, AGERPRES.
Proiectul este derulat de Organizaţia Salvaţi Copiii, în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, finanţat de Islanda, Liechtenstein şi Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.
"Copiii care au trecut prin situaţii de abuz se află în risc crescut de sindrom post-traumatic, în care experienţa negativă îşi pune amprenta asupra întregii dezvoltări psiho-sociale a copilului. Ne propunem prin acest proiect să integrăm serviciile oferite copilului, în aşa fel încât să răspundem nevoilor copilului în mod complex şi integrat", a declarat preşedintele executiv Salvaţi Copiii România, Gabriela Alexandrescu, citat în comunicat.
Directorul general al DGASPC Sector 6, Gabriela Schmutzer, a arătat că este vorba despre un program unic în România şi a exprimat speranţa că acesta va fi transformat într-un model de bună practică la nivel naţional.
"Sperăm că serviciile multidisciplinare pe care le vom oferi în cadrul noului centru vor permite victimelor să depăşească traumele cu care se confruntă, iar componenta de formare, informare şi prevenire va duce în timp la diminuarea acestui fenomen", a menţionat ea.
În urma activităţilor din proiect:
- 100 de copii victime ale abuzului sexual şi violenţei vor beneficia de servicii integrate oferite în cadrul centrului-pilot;
- 500 de copii vor fi instruiţi pentru îmbunătăţirea nivelului de conştientizare privind combaterea tuturor formelor de abuz;
- 180 de specialişti din rândul autorităţilor locale şi centrale vor fi informaţi cu privire la protejarea drepturilor copiilor victime ale abuzului sexual şi violenţei.
"O caracteristică cheie a instituţiilor care funcţionează după modelul Barnahus este aceea că sunt incluse şi autorităţile naţionale, la fel ca serviciile sociale, sistemul de sănătate, cel pentru protecţia copilului şi cel judiciar. Modelul Barnahus oferă un mediu pentru copii sigur şi receptiv la nevoile acestuia, aducând laolaltă, sub acelaşi acoperiş, toate serviciile relevante. Funcţionarea unui astfel de centru are la bază standarde ce sunt fundamentate pe legislaţia ONU, UE şi a Consiliului Europei şi reglementează bunele practici în oferirea de servicii eficiente şi receptive la nevoile copilului pentru copiii victime şi martori ai violenţei", se mai arată în comunicat.
Salvaţi Copiii invocă datele publicate de Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii, potrivit cărora în primele nouă luni ale anului 2021 s-au înregistrat 11.903 cazuri de abuz, neglijare şi exploatare a copiilor, dintre care 1.019 cazuri de abuz sexual.
Cazurile de abuz sexual au afectat 128 de băieţi şi 891 de fete, dintre care 379 în mediul urban şi 640 în mediul rural. În 795 dintre cazuri s-a iniţiat urmărirea penală a agresorului, iar 607 cazuri au fost închise.

Comentează