Ce amendă riști dacă circuli fără anvelope de iarnă și când trebuie montate

Autor: Alice Draghici

Publicat: 01-10-2025 07:10

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Șoferii care ies pe șosele acoperite cu zăpadă, gheață sau polei fără anvelope de iarnă riscă sancțiuni usturătoare: între 1.822 și 4.050 de lei, plus reținerea certificatului de înmatriculare. Poliția Rutieră atrage atenția că regula nu ține de calendar, ci de condițiile meteo – adică, indiferent de lună, dacă drumul este alunecos, mașina trebuie să fie echipată corespunzător.

În România nu există o dată fixă pentru schimbarea cauciucurilor, cum se întâmplă în alte state.

Legea spune clar: anvelopele de iarnă devin obligatorii doar când drumurile sunt acoperite de polei, gheață sau zăpadă.

Poliția: „Numerarul sancțiunii poate fi între 1.822 și 4.050 de lei”

„Șoferii care circulă pe drumurile publice, unde drumurile sunt acoperite cu zăpadă, și nu au montate cauciucurile de iarnă pot primi sancțiune cuprinsă între 9 și 20 de puncte de amendă, respectiv între 1.822,5 lei - 4.050 de lei”, a explicat Bogdan Ghebaur, purtător de cuvânt al Poliției Române, pentru Digi24.

Alte dotări obligatorii în mașină

Pe lângă cauciucurile de iarnă, legislația obligă șoferii să aibă la bord o trusă medicală, două triunghiuri reflectorizante și un stingător omologat. Lipsa lor aduce amenzi de până la 1.012 lei.

Recomandările Poliției pentru sezonul rece

Polițiștii le cer șoferilor să își adapteze permanent viteza la starea drumurilor și să nu depășească 30 km/h în localități sau 50 km/h în afara lor atunci când carosabilul este acoperit de zăpadă sau polei.

Vehiculele de transport marfă ori persoane de peste 3,5 tone trebuie echipate suplimentar cu lanțuri sau alte dispozitive antiderapante.

Cât valorează amenzile rutiere în 2025

În funcție de clasa de sancțiuni, amenda rutieră în 2025 poate avea următoarea valoare:

• clasa I (2 - 3 puncte-amendă) = 405 lei - 607,5 lei;

• clasa a II-a (4 - 5 puncte-amendă) = 810 lei - 1.012,5 lei;

• clasa a III-a (6 - 8 puncte-amendă) = 1.215 lei - 1.620 lei;

• clasa a IV-a (9 - 20 puncte-amendă) = 1.822,5 lei - 4.050 lei;

• clasa a V-a (21 - 100 puncte-amendă, doar pentru persoane juridice) = 4.252,5 lei - 20.250 lei.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri