Premium
Consiliul de Miniștri al UE a interzis în martie diseminarea conținuturilor publicate de două organe rusești de presă, urmate de alte trei publicații în iunie. Decizia de a cenzura a fost aprobată în iulie de Curtea Europeană de Justiție. Protecția constituțională a libertății de exprimare de la nivelul statelor membre a fost dată deoparte. Iar acest regres democratic s-a întâmplat aproape fără dezbatere publică, fără a fi comentată critic de presă, susțin Staffan Dahloff (jurnalist independent și lector), Asborn Slot Jorgensen (jurnalist și profesor asociat) și Roger Buch (profesor asociat la Școala Daneză de Presă și Jurnalism din Aarhus) într-o analiză în EU Observer.
E greu de înțeles cum se poate întâmpla așa ceva în Danemarca și Suedia.
În Norvegia, care nu e stat UE, dar preia foarte frecvent inițiativele UE, concluzia a fost diferită: o interdicție ar fi intrat în conflict cu constituția.
„Controlul este libertate. Interzicerea vocilor periculoase este democrație. Libertatea de exprimare nu cuprinde propaganda ostilă. ” Nu am încercat aici să rescriu „1984” de George Orwell. Nici nu e traducerea justificării de către Rusia a expulzării jurnaliștilor străini ori a condamnării la 15 ani de închisoare a opozanților interni.
Atunci ce este?
Este modul în care Curtea Europeană de Justiție de la Luxembourg justifică motivul pentru care nu ar trebui să avem acces la organele rusești de presă RT, Sputnik, Rossiya RTR, Rossiya 24 și TV Centre International. Motivul pentru care putem fi inculpați dacă cităm conținut din primele două publicații.
Printr-o decizie din 27 iulie, Curtea Generală a aprobat hotărârea miniștrilor de externe din 1 martie de a interzice cele două publicații rusești controlate de stat.
Printre cei 15 membri ai completului, care au votat în unanimitate, s-au aflat și câte un judecător danez și suedez - din țări a căror constituție interzice cenzura și interdicția de distribuire.
În Suedia articolul 1, subtitlul 1 al Legii Libertății Presei, parte integrală a constituției, stipulează: „dreptul tuturor de a publica fără o interferență prealabilă a unei autorități publice sau a altui organism public”.
În Danemarca, Articolul 77 din Grundloven, constituția țării, conferă oricărei persoane libertatea de a-și exprima ideile sub orice formă și stabilește: „Cenzura și alte măsuri de prevenire nu vor mai fi introduse niciodată din nou”.
Legislația UE față cu libera exprimare
În legislația UE, această viziune clasică asupra libertății de exprimare nu pare să fie la fel de importantă.
Curtea argumentează că libera exprimare nu e încălcată, în ciuda interdicției explicite a diseminării. Angajații de la RT și Sputnik pot în continuare să se documenteze și să intervieveze - dar nu și să disemineze rezultatul acestor activități.
Decizia Consiliului și verdictul Curții au fost până acum ignorate de presa din Danemarca și Suedia.
Nu e de neconceput ca aceste două decizii să nu fie considerate demne de programele de știri - sau că există o teamă de a nu fi asociat cu mașinăria rusească de propagandă.
Invazia rusă din Ucraina constituie o violare a dreptului internațional, un război care încalcă Carta ONU și o violare crasă a suveranității Ucrainei.
Și, da, RT și Sputnik sunt organe de presă controlate de stat cu un program formulat de puterea de la Moscova. Aleg cu consecvență teme, surse și unghiuri favorabile Kremlinului. Oricine poate, ori mai degrabă putea, să sesizeze aceste lucruri de unul singur.
Nu și acum.
Problema cu decizia Curții nu e că pierdem orice acces la propaganda rusă și la comunicatele oficiale ale Moscovei.
Firește că Sputnik și RT pot fi accesate de pe orice calculator cu ajutorul unei rețele virtuale private. Iar presa națională și internațională încă mai consideră că e necesar să relateze și poziția oficială a Rusiei.
Problema este aceea că Curtea - ca și Consiliul - își arogă sarcina de a decide la ce ar trebui să avem acces noi - cetățenii europeni. Noi - cetățenii - nu suntem considerați a fi capabili să ne descurcăm noi înșine cu afirmațiile nefiltrate din surse îndoielnice.
Clauzele „cenzurii”
Analiza Curții cu privire la libertatea de exprimare și informare ocupă cam 20 de pagini din cele 46 ale motivării. Este o lectură întristătoare.
Judecătorii găsesc că e necesar să fie „sancționate și chiar și împiedicate toate formele de exprimare care diseminează, incită, promovează sau justifică ura bazată pe intoleranță, uzul violenței și glorificarea violenței”. [traducerea autorilor - n.a.]
Curtea își conferă sieși dreptul de a defini jurnalismul acceptabil: „Dreptul presei, și al jurnaliștilor în special, de a relata despre chestiuni de interes public este protejat, cu condiția ca ei să acționeze cu bună credință, pe baza unor date corecte, și să ofere informații «de încredere și corecte», în conformitate cu etica jurnalistică ori, altfel spus, în conformitate cu principiile jurnalismului responsabil.”
Puterile de cenzură sunt, conform Curții Generale, parte a legislației UE: „Din moment ce campaniile de propagandă și dezinformare [...] vor fi o parte integrală a arsenalului războiului modern, măsurile restrictive în cauză fac și ele parte din urmărirea de către UE a obiectivelor, și în special a obiectivelor pașnice, prevăzute în Tratat.”
Dreptul nostru de a primi sau căuta informații este la fel de limitat ca acela de a informa: „dacă interferența cu dreptul de transmisie a programelor este justificată, același lucru se aplică cu atât mai mult restricționării dreptului publicului de a recepționa astfel de programe”.
Cu alte cuvinte, protecția oferită de Curte libertății de exprimare și informare este precum elasticul.
Amenințare la adresa ordinii publice
Principalul motiv invocat de Curte este acela că presa rusă constituie o amenințare la adresa ordinii publice din UE. Nu există nici un fel de încredere în capacitatea noastră de a gestiona puncte de vedere contradictorii despre desfășurarea evenimentelor. Instituțiile UE sunt cele care decid cu ce ne putem descurca.
Libertatea de exprimare nu e absolută - și nu a fost vreodată.
Pentru anumite forme de exprimare pasibile de sancționare se pot deschide acțiuni în justiție; amenințările, defăimarea, incitarea la violență, dezvăluirea de secrete militare, pentru a numi doar câteva, însă acțiunea judiciară intervine ex post facto, iar nu înainte ca respectiva exprimare incriminată să fi fost rostită ori diseminată și, de fapt, n-ar trebui să ia niciodată forma unei măsuri generale.
În consecință, decizia Consiliului și aprobarea ei de către Curte surclasează constituțiile Suediei și Danemarcei. Ele pun sub semnul întrebării fermitatea cu care sunt ancorate valorile democratice la nivelul conducerii UE, precum și faptul că UE, în calitate de organizație, apără statul de drept.
Norvegia e diferită
Din acest motiv este interesant de observat că Norvegia, stat non-UE, a adoptat o poziție diferită.
„Constituția stabilește condiții foarte stricte pentru restricționarea libertății de exprimare. Și, cel puțin pe moment, e dificil de văzut de ce acești actori ar reprezenta o amenințare într-atât de mare la adresa intereselor societale fundamentale din Norvegia încât să justifice cenzura avansată prin intermediul unei interdicții generale”, a declarat în aprilie în Stortinget, parlamentul norvegian, ministrul culturii Anette Trettebergstuen.
Această desființare a unui drept fundamental liberal clasic în Suedia și Danemarca a fost făcută fără nici un fel de dezbatere publică. Suntem singurii care au observat și cărora le pasă?
Articol de Staffan Dahloff (jurnalist independent și lector), Asborn Slot Jorgensen (jurnalist și profesor asociat) și Roger Buch (profesor asociat la Școala Daneză de Presă și Jurnalism din Aarhus) preluat de Rador din EU Observer/
