Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cercetători americani au dezvoltat o tehnică pentru a afla starea de sănătate a embrionilor

cercetare

Un grup de cercetători de la Universitatea Illinois (SUA) a creat o nouă tehnică de imagistică pentru a afla starea de sănătate a embrionilor de viței, care ar putea ajuta la dezvoltarea fecundării in vitro la oameni, relatează EFE.

Studiul publicat marți de revista Nature Communications oferă informații avansate cu privire la starea embrionului și îi va ajuta pe medici să-i selecteze pe aceia care au cele mai mari probabilități de a fi duși cu succes la termen.

Această informație ar putea fi utilă pentru cuplurile care au probleme de fertilitate, în condițiile în care un tratament de fecundare in vitro poate costa circa 20.000 de dolari (circa 17.000 de euro), astfel încât majoritatea își doresc o reușită de la prima încercare.

Noua metodă, care a fost testată pe o vacă, constă în filtrarea luminii prin țesuturi cu scopul de a crea o imagine a embrionului de vițel. Această tehnică rezolvă problemele pe care le generau alte metode chimice, sau fizice, ce presupuneau un risc toxic pentru făt.

"Unul din obiectivele far ale embriologiei este de a găsi o formă de a determina într-un mod cât mai puțin invaziv care sunt embrionii cei mai viabili", a declarat unul din autorii studiului Matthew Wheeler.

Analizarea embrionului animal, pentru a putea determina dezvoltarea lui, se realizează printr-o observare a fluidelor celulare, deși, potrivit cercetătorilor, "nu există încă un marcator universal".

Oamenii de știință speră ca această nouă tehnică să poată fi aplicată pe viitor la tratamentele de fecundare umană.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.