Cercetătorii vin cu noi explicații pentru Sindromul 'Hangry'. Iată de ce nu se mai înțelege nimeni cu noi când ne e foame!

Autor: Liana Ganea

Publicat: 03-03-2025 12:26

Actualizat: 03-03-2025 14:26

Article thumbnail

Sursă foto: Freepik

Termenul „Hangry”, rezultat al îmbinării cuvintelor „hungry” (flămând) și „angry” (furios), a fost inclusă recent în ediția actualizată a Dicționarului Oxford English Language. Aceasta descrie starea de iritabilitate resimțită atunci când foamea devine greu de suportat. Oamenii de știință vin cu noi concluzii care nu doar că întăresc ce se știa până acum, dar adaugă și un element surpriză: foamea se intensifică în funcție și de locul în care ne aflăm.

Un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea de Stat din Carolina de Nord, publicat în revista Emotion, analizează cauzele acestui fenomen, concluzionând că nu doar scăderea nivelului de zahăr din sânge contribuie la starea de nervozitate, ci și factori psihologici. Studiul a fost preluat și analizat și de specialiști din Europa, care au confirmat concluziile, potrivit News Ukraine.

Potrivit cercetătorilor, senzația de foame determină creșterea nivelului de cortizol și adrenalină, hormoni asociați cu stresul. În plus, interacțiunile sociale joacă un rol esențial: persoanele flămânde sunt mai predispuse să interpreteze greșit comportamentul celor din jur, devenind mai irascibile și mai impulsive.

Jennifer MacCormack, specialist în psihologie și neuroștiință și autoarea principală a studiului, subliniază că autocunoașterea și conștientizarea momentelor de foame pot ajuta la prevenirea reacțiilor exagerate. Ea recomandă ca înainte de a acuza pe cineva pe nedrept, oamenii să se întrebe dacă, de fapt, nu este foamea cea care le influențează starea de spirit.

Și mediul ne influențează!

Cercetătorii atrag atenția asupra impactului mediului social asupra intensității reacțiilor cauzate de foame. În prezența persoanelor apropiate sau a celor cu care avem relații armonioase, iritabilitatea generată de senzația de foame este mai ușor de controlat.

În schimb, în contexte tensionate sau stresante, interacțiunile pot deveni mai conflictuale, amplificând efectul „Hangry” și crescând riscul de reacții impulsive. Specialiștii subliniază importanța conștientizării acestor factori, pentru a gestiona mai eficient stările emoționale și a preveni eventualele conflicte.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri