Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SURSE - Votul din CEX PSD pe legea carantinei: calea aleasă de șefii județeni

sondaj

Liderii organizațiilor județene PSD și conducerea centrală a partidului s-au exprimat luni, în ședința CEX, prin vot online, cu privire la legea carantinei. S-a supus la vot dezbaterea și ADOPTAREA CU AMENDAMENTE a proiectului legii adoptate de Camera Deputaților. Au fost în CEX PSD aproape 40 de voturi 'pentru', aproape 10 'contra' și o parte din liderii PSD nu au votat, au declarat surse din partid pentru ȘTIRIPESURSE.RO.

Liderul interimar PSD, Marcel Ciolacu, ar fi avansat în ședința CEX că dacă se procedează așa cum au cerut unii lideri de filiale județene și nu se votează legislația privind carantina, atunci există riscul ca președintele Klaus Iohannis să reinstituie starea de urgență, spun surse social-democrate.

În discuțiile din CEX, juriștii PSD au apreciat că trebuie avut grijă pentru că dacă în Senat se aduc modificări radicale față de proiectul adoptat de Camera Deputaților, ar putea să iasă o lege care riscă să pice la CCR dacă încalcă principiul bicameralismului.

În timpul dezbaterilor s-ar fi produs o schimbare de macaz.

Surse social-democrate au declarat pentru ȘTIRIPESURSE.RO că în prima parte a ședinței, părerile erau puternic contradictorii. Cele mai multe voci erau împotriva carantinei și nu-și doreau ca PSD să-și asume introducerea acestei măsuri. Spre finalul ședinței, opinia majoritară înclina însă în favoarea reglementării, au precizat sursele citate.

Legea carantinei în caz de epidemie se află la vot final în Senat.

Citește și: Lovitură de imagine pentru PSD: Adrian Năstase spune că liberalii au dreptate să nu crească pensiile cu 40% .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.