CFR Călători va asigura, începând de vineri, legătura feroviară între Capitală şi parcul acvatic de distracţii Divertiland.
Potrivit unui comunicat al companiei, 15 trenuri cu plecări şi sosiri din sau în staţiile Bucureşti Nord şi Bucureşti Basarab vor avea opriri în halta Parc Divertisment Chiajna.
Durata medie a călătoriei este de 20 minute, iar preţul unui bilet variază între 3,9 lei (la trenurile Regio) şi 12,1 lei (pentru trenurile Interregio) la clasa a 2-a.
Copiii şi elevii beneficiază de o reducere de 50%, iar pentru călătoria dus-întors călătorii beneficiază de reducere 10% din tariful preţ întreg, dacă legitimaţiile de călătorie sunt achiziţionate de la casele de bilete din staţiile de cale ferată sau agenţiile de voiaj şi, în plus, 5% reducere la achiziţionarea online.
De asemenea, sunt valabile şi alte reduceri: prin Cardul Tren Plus - 25%, prin oferta Minigrup 2 - 5 (valabilă în zilele de luni-joi) - între 10% şi 25%, la cumpărarea biletelor cu anticipaţie - între 10% şi 25%.
Călătorii care urcă în tren din halta Parc Divertisment Chiajna (P.D. Chiajna) îşi pot procura legitimaţii de călătorie de la personalul de tren, la tarif de casă, cu condiţia solicitării acestora imediat după urcarea în tren, în caz contrar se aplică tariful de taxare în tren.
CFR: 15 trenuri vor asigura, de vineri, legătura feroviară între Bucureşti şi parcul de distracţii Divertiland
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

236
Fermele de lapte din România, în pragul colapsului. Mulți fermieri au pus lacăt afacerii
236

64
FOTO VIDEO Constantin Rădulescu, președintele CJ Vâlcea, mesaj pentru locuitori: Sunt foarte atent la toate sugestiile și la tot ceea ce trebuie făcut
64

1.197
România blochează explorarea gazelor din Marea Neagră - directorul general al Black Sea Oil & Gas
1.197

58
Cu cât au crescut exporturile de gaze naturale ale Rusiei către Europa față de anul precedent
58

29
Shell este în discuții avansate cu Venezuela pentru mai multe zone de gaze
29

26
Companiile aeriene japoneze vor crește suprataxele pentru combustibil cu 50-100% pe fondul creșterii prețurilor la combustibil
26

58
Guvernul mongol a cerut Rusiei să nu majoreze prețurile produselor petroliere care îi sunt furnizate
58

55
Federația Canadiană a Contribuabililor a cerut guvernului să elimine taxele pe combustibil
55

134
Cât este acum prețul mediu al benzinei în Statele Unite
134

120
Statele Unite și-au extins licența pentru tranzitul petrolului rusesc către China prin Kazahstan
120

63
Ce măsuri energetice a adoptat parlamentul Italiei
63

157
Prețul petrolului Brent a scăzut a aproximativ 100 de dolari pe baril
157

3.774
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
3.774
















Comentează