Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

CFR Călători: 'Trenurile Soarelui' – peste 40 de trenuri vor avea legături directe din toată ţara cu Marea Neagră, Delta Dunării şi retur

news.ro
trenurile soarelui

CFR Călători introduce la sfârşitul lunii iunie „Trenurile Soarelui”, peste 40 de trenuri urmând să circule până în 9 septembrie cu legături directe din toată ţara cu Marea Neagră, Delta Dunării şi retur, informează news.ro.

Dintre acestea, 16 trenuri vor avea ca destinaţie Constanţa/Mangalia, în timp ce 17 trenuri vor pleca zilnic din gările Capitalei spre Constanţa, din care şapte ajung la Mangalia.

De asemenea, există legături frecvente cu trenuri care circulă între Constanţa şi staţiuni, precizează CFR Călători.

Potrivit companiei de transport feroviar, trenurile InterRegio sunt dotate cu instalaţii de climatizare, iar trenurile de lung parcurs au în compunere vagoane de dormit şi cuşetă.

O călătorie Bucureşti - Constanţa este 59,6 lei la tren IR, clasa a 2-a, iar dacă se achiziţionează un bilet dus-întors călătorul beneficiază de 10 la sută reducere. Dacă biletul este achiziţionat online se mai adaugă o reducere de 5 la sută. De asemenea, pentru cumpărarea biletelor cu cel puţin 21 de zile în avans reducerea este de 25 la sută din tariful de transport. Cu oferta Minigrup 2-5 reducerile acordate sunt de până la 30 la sută,  dacă achiziţionarea se face online.

Biletele pot fi achiziţionate online, de pe site-ul CFR Călători, de la automatele de bilete din gări, de la automatele ZebraPay, direct de la casele de bilete din gări şi agenţii de voiaj CFR şi de la agenţiile de turism.

În ceea ce priveşte Delta Dunării, va circula zilnic un tren direct InterRegio pe ruta Bucureşti Nord – Tulcea Oraş şi retur (IR 1689, cu plecare din Bucureşti Nord la 06:10 şi IR 1688, cu plecare din Tulcea Oraş la ora 13:10). De asemenea, în fiecare zi, patru trenuri (două dus şi două întors) vor continua să circule între Medgidia şi Tulcea.

Potrivit CFR, persoanele cu dizabilităţi motorii vor primi servicii de asistenţă gratuită din partea CFR Călători, mai exact rezervarea locurilor speciale, însoţire în incinta staţiei, asistenţă la urcarea şi coborârea în ţi din tren şi asistenţă la bordul trenului. Pasagerii trebuie să completeze, cu minimum 48 ore înainte de plecare, un formular care este disponibil online şi la casele de bilete, pentru trenuri care au plecări şi sosiri din şi în marile gări.

CFR preicizează că, odată cu intrarea în vigoare a programului de transport estival, unele trenuri Regio şi Interregio vor avea programul de circulaţie adaptat la noul program de mers al trenurilor estivale, iar modificările vor fi anunţate la nivel local în gări.

viewscnt

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.