CFR Cluj a pierdut confruntarea cu Roma, scor 5-0: Ploaie de goluri în Europa League

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 06-11-2020

Actualizat: 06-11-2020

Article thumbnail

Sursă foto: GSP

CFR Cluj a pierdut în Europa League chiar pe stadionul pe care şi-au făcut debutul în cupele europene în urmă cu 12 ani. Roma a câştigat cu 5-0 în faţa unui CFR Cluj cu o apărare încropită, potrivit Mediafax.

CFR a suferit cea mai severă înfrângere din cupele europene din istoria sa. După înfrângere, clujenii au căzut pe locul 3 în grupa A.

Cu Ianis Hagi pe bancă, Rangers a făcut egal la Lisabona cu Benfica. A fost 3-1 pentru Rangers, dar lusitanii au egalat în ultimul minut, chiar dacă au avut şi un om în minus.

Tottenham nu a avut emoţii în Bulgaria cu Ludogorets. Chiar dacă la gazde a marcat Claudiu Keşeru, londonezii s-au impus cu 3-1 şi ocupă doar poziţia a doua în grupă.

Nici Arsenal nu a avut probleme cu Molde. Au câştigat cu 4-1. Tunarii au marcat, însă, doar două goluri goluri. Norvegienii şi-au dat două autogoluri.

Şocul serii a venit de la Milan. Ibrahimovic, Tătăruşanu şi colegii lor s-au făcut de râs acasă cu Lille. Turcul Yazici a reuşit al doilea hattrick din acest sezon de Europa League şi i-a dus pe francezi pe primul loc în grupă.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri