CFR Cluj a pierdut cu Lazio, la Roma, și are nevoie de un egal, acasă, cu Celtic, pentru calificarea în primăvara Europa League

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 28-11-2019

Actualizat: 29-11-2019

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Manases Sandor

CFR Cluj a pierdut meciul cu Lazio, pe Stadionul "Olimpico", din Roma, în penultima rundă din grupa E a Europa League. Scorul de la pauză, 0-1, a fost și cel final.

În minutul 24, Lazio a deschis scorul prin Joaquin Correa. Argentinianul a primit de la Adekanye, a pătruns în careu, l-a fentat pe Boli şi l-a învins pe portarul Arlauskis cu un şut precis.

Vezi golul AICI

CFR Cluj a avut o șansă majoră de a egala, în minutul 38, când Damjan Djokovic a trimis în bară, după un șut expediat de la aproximativ 30 de metri de mijlocașul croat.

Trei minute mai târziu, Lazio a ratat o ocazie importantă de a se desprinde pe tabelă. Correa a scăpat singur cu portarul Arlauskis, însă șutul său nu a prins cadrul porții.

Citește și: Cum și-a PROCURAT Ana Birchall o ‘AUDIENȚĂ’ la Papa Francisc și cum și-a cumpărat o medalie de argint

După pauză, CFR a fost mai activă în planul ofensiv, Omrani ratând două ocazii importante, în minutul 54, respectiv 72. De asemenea, Lacina Traore a avut un gol anulat, după ce a fost surprins în poziție de ofsaid.

Au evoluat următoarele echipe:

Lazio: Proto - Bastos, Vavro, Acerbi - Lazzari, Parolo, Cataldi, Luis Alberto (Patric '80), Jony (Lulici '75) - Adekanye (Caicedo '66), Correa. Antrenor Simone Inzaghi;

CFR Cluj: Arlauskis - Peteleu (Susici '73), Boli, Burcă, Cestor, Camora - Culio, Bordeianu (Deac '62), Djokovici - Păun (Traore '66), Omrani. Antrenor Dan Petrescu.

Cartonaşe galbene: Adekanye '56 / Djokovici '45+3, Traore '67

Arbitri: Ali Palabiyik - Serkan Olguncan şi Cem Satman - Mete Kalkavan.

Citește și: Banii cheltuiți de candidați în campania pentru alegerile prezidențiale- Cine conduce topul

În ultima rundă, contra lui Celtic, pe teren propriu, CFR Cluj are nevoie să obțină o remiză pentru a fi sigură de calificarea în șaisprezecimile de finală ale Europa League. Ardelenii au și varianta de a pierde meciul cu scoțienii, însă Lazio nu trebuie să învingă Rennes. Ultima rundă va avea loc joi, 12 decembrie.

În celălalt meci al grupei, Celtic a învins-o cu 3-1 pe Rennes.

Vezi golurile AICI

Clasamentul Grupei E: Celtic are 13 puncte şi este urmată de CFR Cluj, nouă puncte, Lazio, şase puncte, şi Rennes, un punct.


Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri