Campioana României la fotbal a câștigat joi seara ultimul meci din faza grupelor Conference League, în compania cehilor de la Jablonec, cu scorul de 2-0 (1-0). Cu o singură victorie și o remiză, ardelenii ocupă ultimul loc în grupă și ratează calificarea în faza eliminatorie a competiției, anunță Mediafax.
Unica reprezentantă a României în faza grupelor, în competițiile continentale, și-a încheiat cu capul sus participarea în Conference League, zădărnicind obiectivul echipei cehe de a se califica în primăvara europeană.
Debeljuh a deschis scorul pentru ardeleni, chiar în ultimul minut regulamentar de joc al primei reprize, cu o lovitură de cap, după centrarea lui Manea.
După două ocazi importante ale clujenilor, Debeljuh a făcut dubla, în minutul 83, învingându-l pe portarul advers din apropierea porții, fructificând o pasă primită de la Costache.
S-a încheiat 2-0, după cel mai consisten joc al campioanei în acest sezon al cupelor europene.
Din Grupa D, în care a evoluat CFR, s-au calificat în faza eliminatorie olandezii de la Alkmaar, de pe prima poziție, cu 14 puncte, și danezii de la Randers, care au profitat de înfrângerea lui Jablonec, ocupând locul 2, cu 7 puncte.
Pentru CFR Cluj urmează partida din Liga 1, de duminică, pe teren propriu, în compania lui CS Mioveni.
Comentează