Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

CFR SA: Comisia Europeană susţine continuarea finanţării CEF, în valoare de 1,13 miliarde euro

cfr

Compania care administrează reţeaua de căi ferate din România, CFR SA, a anunţat miercuri că reprezentanţii Comisiei Europene (CE) susţin implementarea proiectelor pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare din România, incluse în programul CEF Transport 2014-2020, contribuţia totală a CEF fiind de aproximativ 1,13 miliarde euro.

”Compania Naţională de Căi Ferate „C.F.R.” S.A. are cereri de finanţare aprobate de Comisia Europeană pentru 7 proiecte incluse în Programul CEF TRANSPORT 2014-2020, contribuţia totală a CEF fiind de aproximativ 1,13 miliarde euro”, se arată în comunicat, conform News.ro.

Unul din cele mai importante proiecte de modernizare a infrastructurii feroviare este implementat pe tronsonul feroviar Braşov-Sighişoara, pentru care CFR SA a obţinut două granturi de finanţare, în valoare totală de 1,11 miliarde de euro, pentru modernizarea subsecţiunilor Braşov – Apaţa, Caţa – Sighişoara şi Apaţa – Caţa.

”Având în vedere schimbările legislative din anul 2016 privind achiziţiile publice, care au afectat procedurile de achiziţie ale serviciilor şi lucrărilor derulate de CNCF CFR-SA, Guvernul României a aprobat în 2017 un Memorandum pentru implementarea proiectelor CNCF CFR SA, iar la nivelul Comisiei Europene (INEA şi DG MOVE) a fost adoptat Planul de Măsuri pentru accelerarea şi facilitarea implementării proiectelor finanţate în cadrul Mecanismului pentru Interconectarea Europei (CEF) 2014-2020”, se arată în comunicat.

În acest context, CFR SA a adoptat o serie de măsuri necesare implementării proiectelor CEF, iar, până la sfârşitul lunii martie 2018, toate documentaţiile de atribuire conexe proiectelor de reabilitare a secţiunilor de cale ferată Braşov - Apaţa, Caţa - Sighişoara şi Apaţa - Caţa au fost lansate în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), potrivit companiei.

”Menţionăm faptul că rapoartele de progres transmise de CFR SA au obţinut aprobarea Comisiei Europene, respectiv INEA şi DG MOVE, care s-a arătat mulţumită de acţiunile CEF în domeniul feroviar şi a concluzionat faptul că printr-o strânsă colaborare cu MT DGOIT, coordonatorul pe plan naţional al Programului CEF şi MFE, CFR SA va putea implementa la termen, şi în interes naţional, proiectele CEF din România”, se arată în comunicat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.