Conducerea clubului de fotbal Chelsea a impus o interdicție pe termen nedefinit unui posesor de abonament în urma unui abuz rasist al acestuia asupra lui Son. Incidentul a avut loc în timpul meciului dintre Chelsea și Tottenham, din 14 august, încheiat cu remiză.
Un fan al lui Chelsea, deținător al unui abonament, a primit o interdicție pe termen nelimitat de a mai asista la meciurile clubului, în urma unui incident de abuz rasist la adresa jucătorului lui Tottenham, Son Heung-min, în timpul remizei 2-2 dintre cele două cluburi, de duminică, 14 august, conform Mediafax.
Clubul a emis o declarație pentru a confirma că individul a fost identificat și, ulterior, i s-a interzis accesul pe Stamford Bridge.
Clubul a publicat o declarație la începutul săptămânii cu privire la ancheta sa privind un incident de abuz rasist, iar individul va fi supus celor mai drastice măsuri posibile.
În declarație, s-a mai spus: „Chelsea Football Club consideră că orice formă de comportament discriminatoriu este total detestabilă. Acesta nu are loc la Chelsea sau în oricare dintre comunitățile noastre.
Chelsea FC și-a exprimat în mod constant și foarte clar poziția de toleranță zero față de comportamentele discriminatorii, dar încă mai există idioți ca acesta care se atașează de acest club ca așa-ziși "fani", ceea ce face de rușine Chelsea FC, antrenorii, jucătorii, personalul și adevărații noștri suporteri".
Comentează