Guvernul chilian s-a reunit joi pentru prima dată cu sindicatele pentru a încerca să găsească o soluţie la grava criză socială care durează de peste 40 de zile şi suscită îngrijorarea pieţelor financiare, notează AFP, conform AGERPRES.
Pentru prima dată după izbucnirea acestei crize, la 18 octombrie, membri ai guvernului preşedintelui conservator Sebastian Pinera s-au întâlnit cu reprezentanţi ai "Platformei unităţii sociale", un colectiv de organizaţii sociale şi sindicale la originea a numeroase apeluri la manifestaţii.
Printre membrii colectivului se află Centrala unitară a muncitorilor (CUT), cel mai puternic sindicat din ţară, organizaţia profesională a profesorilor sau colectivul 'No+AFP' care reclamă renunţarea la sistemul privatizat de pensii, o revendicare majoră a manifestanţilor chilieni.
"Am spus clar că nu suntem dispuşi să negociem pe la spatele oamenilor, nu este starea noastră de spirit, ei (guvernul) sunt cei care acum trebuie să aducă răspunsuri la propunerile care au fost făcute", a declarat la finalul reuniunii preşedintele Colegiului profesorilor, Mario Aguilar.
În timp ce guvernul a anunţat deja în octombrie o serie de măsuri sociale pentru a încerca să pună capăt crizei, organizaţiile sindicale şi numeroşi manifestanţi cer guvernului să meargă mai departe, mai ales cu o majorare de 50% a salariului minim (301.000 pesos, 400 de dolari) şi înlocuirea sistemului de pensii prin capitalizare individuală, moştenit de la dictatura Augusto Pinochet (1973-1990), cu un sistem prin repartiţie.
Ministrul de interne, Gonzalo Blumel, personajul numărul unu al guvernului, şi-a exprimat satisfacţia că părţile au căzut "de acord pentru a lansa un dialog asupra problemelor prioritare ale agendei sociale", cum sunt salariile, accesul la servicii medicale de calitate, precum şi pensiile.
În paralel, parlamentul dezbate mai multe proiecte de legi prezentate de guvern pentru a întări menţinerea ordinii, cum ar fi o lege împotriva protestelor violente şi alta care permite militarilor să protejeze infrastructura publică fără să fie necesară decretarea stării de urgenţă.
De asemenea, discută despre o "acuzaţie constituţională" contra fostului ministru de interne Andrés Chadwick, principalul inamic al manifestanţilor, care a fost constrâns să demisioneze cu prilejul remanierii guvernamentale de la 28 octombrie, decisă de preşedintele Pinera într-o altă încercare de a potoli strada.
Un acord istoric semnat de partide la 15 noiembrie cu privire la organizarea unui referendum în aprilie pentru a schimba Constituţia moştenită din perioada dictaturii Pinochet nu a pus capăt mobilizărilor.
În 42 de zile, mişcările de protest au făcut 23 de morţi, dintre care cinci după intervenţia forţelor de ordine, şi peste 2.000 de răniţi. Dintre aceştia, circa 300 de persoane au fost grav rănite la ochi de tirurile poliţiei asupra manifestanţilor.
Chile: Guvernul se întâlneşte cu sindicatele pentru a găsi o ieşire din criză
Articole Similare

0
Primul test electoral pentru Visul Georgian - Georgia riscă noi tulburări politice la sfârșitul săptămânii
0

870
Interdicție militară aeriană NATO deasupra Ucrainei? Planul e luat din nou în calcul: ce presupune mai exact
870

25
Liderii UE se întâlnesc la Copenhaga pentru a discuta despre apărare şi Ucraina
25

1.830
VIDEO Revolte în Maroc: protestele s-au extins în tot mai multe oraşe
1.830

168
Viktor Orban: 'Donald Tusk se joacă cu viețile a milioane de europeni'
168

1.348
VIDEO Pavel Durov crede că au încercat să-l otrăvească în primăvara anului 2018: în același timp, autoritățile ruse au început să blocheze Telegram
1.348

1.896
Robbie Williams, prins în mijlocul unui scandal de corupție în Bulgaria: șoferii săi, puși să dea șpagă – doi ofițeri arestați
1.896

112
Aproape 100 de elevi încă prinşi sub dărâmături din beton, la două zile după ce o clădire a unei şcoli s-a prăbuşit, în Indonezia
112

110
Prezență permanentă avansată în coasta Chinei - SUA reactivează o escadrilă legendară din Al Doilea Război Mondial
110

68
Netanyahu anunță un plan major: Israelul primește acord de la Trump pentru obiectivele din Gaza
68

55
Scandal în fotbalul israelian! Reebok cere eliminarea logo-ului de pe echipamentele echipei naționale / Federația reacționează dur: 'Vom găsi un sponsor mai curajos'
55

25
Guvernul Netanyahu numește un nou șef al Shin Bet, serviciul de securitate internă al Israelului
25

66
VIDEO Cel puțin 31 de morți în urma unui cutremur cu magnitudinea de 6.9 în Filipine
66
Comentează