China cere Statelor Unite să-şi repare greşeala de a sancţiona companii chineze în legătură cu Coreea de Nord

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 22-08-2017

Actualizat: 22-08-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Statele Unite ar trebui "să-şi corecteze imediat greşeala" de a impune unilateral sancţiuni asupra unor companii şi indivizi chinezi, pentru a nu dăuna cooperării bilaterale, a declarat marţi un purtător de cuvânt al ambasadei chineze în SUA, citat de Reuters. Washingtonul a anunţat marţi noi sancţiuni în legătură cu Coreea de Nord, vizând firme şi indivizi chinezi şi ruşi care ar fi facilitat programele de arme ale Phenianului, conform Agerpres.

"China se opune sancţiunilor unilaterale în afara cadrului Consiliului de Securitate al ONU" impuse unor "entităţi chineze şi persoane fizice de către orice ţară în conformitate cu legile sale interne", a declarat purtătorul de cuvânt al ambasadei. "Îndemnăm SUA sa îşi corecteze imediat greşeala pentru a nu avea un impact asupra cooperării bilaterale privind chestiuni relevante", a adăugat el.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri