Paisprezece persoane care au murit în prima linie a luptei împotriva noului coronavirus în provincia centrală chineză Hubei au fost identificate ca fiind prima serie de martiri, au anunţat joi autorităţile locale citate de Xinhua, potrivit Agerpres.
Această identificare a fost făcută în concordanţă cu reglementările naţionale chineze privind onorarea martirilor, a menţionat într-un comunicat administraţia provincială.
Cei 14 sunt consideraţi reprezentanţi prin excelenţă ai rolului jucat de medicii din prima linie şi lucrătorii angajaţi în eforturile de prevenţie a epidemiei, potrivit Xinhua.
Epidemia de COVID-19 constituie o urgenţă majoră de sănătate publică şi care a cunoscut o propagare rapidă, provocând cea mai amplă contaminare şi fiind cel mai dificil de controlat în această ţară de la crearea Republicii Populare Chineze, notează Xinhua.
Titlul de martir este cel mai înalt titlu onorific pe care partidul conducător şi statul îl acordă cetăţenilor care îşi sacrifică vieţile cu vitejie în slujba ţării, societăţii şi a poporului, mai precizează agenţia.
China își identifică eroii căzuți în luta cu noul coronavirus
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.314
Mobilizare globală! Aproximativ 40 de țări cer „redeschiderea imediată şi necondiţionată” a Strâmtorii Ormuz și amenință Iranul cu sancțiuni
1.314

965
Adio evenimente cu baloane? Ce dezvăluie o analiză surprinzătoare
965

61
JD Vance va călători în Ungaria pentru a-l susţine pe Viktor Orban înainte de alegeri
61

1.833
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
1.833

68
Rusia, atacuri masive asupra Ucrainei: Cel puţin doi oameni au murit şi zeci au fost răniţi
68

2.522
Războiul din Iran îl zdrobește pe Trump: președintele SUA se prăbușește în sondaje, în timp ce foștii săi aliați îl „toacă” mărunt
2.522

3.178
Problemă capitală! Primul incident după lansarea Artemis 2: Ce se întâmplă pe capsula Orion
3.178

1.908
Se înregistrează o premieră care schimbă dinamica războiului din Ucraina: Rusia nu a înregistrat niciun câștig teriorial în luna martie
1.908

61
Sute de cubanezi protestează pe biciclete în fața ambasadei SUA din Havana: Se cere ridicarea embargoului american
61

2.464
VIDEO Cea mai mare vulnerabilitate a Rusiei: Nu poate face nimic în privința ei. Ucraina știe, profită și atacă
2.464

40
UE trebuie să îşi extindă misiunea navală Aspides pentru a proteja rute maritime cheie, spune Kaja Kallas
40

2.162
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
2.162

95
Consilierul preşedintelui rus, Iuri Uşakov: Strâmtoarea Ormuz este deschisă pentru Rusia
95
















Comentează