Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

China îşi propune să pună România pe roţi de mare viteză

china romania
Analizele tehnice vor fi efectuate gratuit de către partea chineză. Documentul nu face vreo referire la modernizarea căii ferate care leagă nordul şi sudul României. Luni, vicepremierul Liviu Dragnea l-a rugat pe omologul său chinez, Zhang Gaoli, să intervină la Comisia Naţională pentru Reformă şi Dezvoltare a Chinei pentru urgentarea semnării acordului de construcţie a liniei feroviare de mare viteză spre Constanţa, precum şi de modernizare a altor reţele feroviare. Cei doi oficiali s-au întâlnit, luni, la Beijing, şi printre subiectele de interes comun abordate s-au aflat şi realizarea a trei proiecte importante, respectiv linia feroviară de mare viteză spre Constanţa via Bucureşti, modernizarea inelului feroviar al Bucureştiului, precum şi modernizarea căii ferate care leagă nordul şi sudul României, respectiv graniţa cu Republica Moldova, de graniţa cu Bulgaria, la Ruse. El a adăugat că, la scurt timp după întrevederea cu Zhang Gaoli, a primit "semnale" că omologul său chinez a vorbit cu factorii de decizie ai Comisiei şi că marţi se va încerca finalizarea discuţiilor şi semnarea acordului. În luna noiembrie, fostul ministru al Transporturilor Ramona Mănescu a anunţat că România vrea să atragă investitori chinezi în mai multe proiecte de transport, prioritară fiind realizarea unei linii feroviare de mare viteză de la graniţa cu Ungaria până la Constanţa, prin Bucureşti, având un cost estimat de 11 miliarde euro. Ministrul a arătat că proiectul care va lega Bucureşti de Viena ar avea un impact major asupra creşterii numărului de pasageri pe calea ferată şi ar permite circulaţia trenurilor cu viteze de peste 200-250 km la oră. Alte proiecte pe care autorităţile le-au propus părţii chineze vizează modernizarea inelului feroviar din jurul Capitalei, linia de cale ferată Iaşi-Giurgiu sau dezvoltarea a două terminale multimodale pentru Portul Constanţa. Vicepremierul Liviu Dragnea se află, în perioada 20-26 martie, în vizită de lucru în China, el fiind şi coordonatorul Comitetului interministerial pentru monitorizarea îndeplinirii angajamentelor asumate de România cu ocazia Reuniunii, la Bucureşti, în 26 noiembrie 2013, a şefilor de Guvern ai Republicii Populare Chineze şi statelor Europei Centrale şi de Est. Comitetul a fost înfiinţat în decembrie 2013. Mediafax

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.