Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

China neagă orice ajutor pentru Rusia în războiul din Ucraina - Acuzații la adresa SUA

sua china

Administraţia de la Beijing a respins, luni, acuzaţiile Washingtonului privind furnizarea de sprijin Rusiei pentru invazia militară în Ucraina şi a transmis că Statele Unite sunt responsabile de izbucnirea conflictului militar şi de întreţinerea acestuia, notează Mediafax.

În urmă cu câteva zile, Preşedinţia Statelor Unite a acuzat că unele companii chineze sunt suspectate că furnizează Rusiei asistenţă neletală. "Statele Unite vor continua să comunice Chinei implicaţiile sprijinului material acordat Rusiei", a afirmat Karine Kean-Pierre, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe.

Beijingul a respins luni acuzaţiile Washingtonului. "China nu va turna niciodată gaz pe foc şi, cu atât mai puţin, nu va exploata criza", a afirmat Mao Ning, purtătoarea de cuvânt a Ministerului chinez de Externe.

"Statele Unite sunt la originea izbucnirii crizei din Ucraina şi sunt principalul factor care o alimentează", a acuzat oficialul chinez, citat de cotidianul Le Monde şi de postul de televiziune ZDF.

"Respingem acest şantaj fără fundament şi nu vom asista pasivi în timp ce Statele Unite aduc atingere drepturilor şi intereselor legitime ale companiilor chineze", a atras atenţia oficialul chinez.

Relaţiile dintre Statele Unite şi China sunt tensionate de mulţi ani din cauza disputelor politice şi comerciale. În acelaşi timp, preşedinţii Joseph Biden şi Xi Jinping au stabilit să coopereze în domenii în care există interese comune.

China a evitat să condamne direct invazia militară rusă în Ucraina şi nu a aplicat sancţiunile impuse de Occident. În schimb, Beijingul a pledat pentru negocieri, a evidenţiat necesitatea respectării suveranităţii ţărilor, în conformitate cu reglemenătile internaţionale, şi a cerut Alianţei Nord-Atlantice să ţină cont de preocupările de securitate semnalate de Rusia înaintea războiul din Ucraina.

Statele Unite, Uniunea Europeană şi Grupul G7 au aplicat sancţiuni masive împotriva Rusiei din cauza invaziei militare în Ucraina şi furnizează sprijin militar, financiar şi umanitar Administraţiei de la Kiev.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.