Inspectorii din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au aplicat amenzi în valoare de 7,6 milioane de lei unor agenţi economici din domeniul alimentar, în urma controalelor efectuate în perioada 9 - 13 martie.
Controale la peste 1.600 de operatori economici
Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, transmis vineri Agerpres, controalele au vizat peste 1.600 de operatori economici, din sectoare cu impact direct asupra sănătăţii consumatorilor.
Amenzi de 7,6 milioane lei și sute de avertismente
În urma verificărilor efectuate, comisarii ANPC au constatat multiple neconformităţi, pentru care au fost aplicate 1.363 de amenzi contravenţionale, în valoare de aproximativ 7,6 milioane de lei şi 785 de avertismente.
De asemenea, echipele de control au dispus oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme, în valoare de peste 287.000 de lei, precum şi oprirea temporară de la comercializare a unor produse în valoare de peste 1,42 milioane de lei.
În acelaşi timp, s-a decis stoparea de prestări ale unor servicii până la remedierea deficienţelor pentru 22 de operatori economici.
Principalele nereguli descoperite de inspectori
Principalele neconformităţi constatate au fost: produse alimentare cu depuneri de cristale de gheaţă, fenomen asociat cu deteriorarea caracteristicilor de calitate; produse de origine vegetală depreciate calitativ, prezentând urme de lovire şi strivire; produse de origine animală (carne) cu depuneri mucilaginoase de culoare albă; nerespectarea condiţiilor/temperaturilor de depozitare recomandate de producător, pentru produsele cu grad de perisabilitate ridicat (creme tartinabile şi smântână); produse de origine vegetală depreciate calitativ, cu depuneri de culoare albă şi textură mucilaginoasă.
Totodată, au fost descoperite agregate frigorifice cu elemente de etanşare ale părţilor mobile deteriorate şi cu acumulări semnificative de gheaţă, echipamente/ustensile cu grad ridicat de uzură, prezentând acumulări de rugină, impurităţi şi urme de arsură, întreţinerea necorespunzătoare a blocului alimentar, paviment cu depuneri de impurităţi, reziduuri alimentare, lichide şi gheaţă, comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depăşită; utilizarea uleiului alimentar cu grad avansat de degradare termică.





























Comentează