China recunoaște pentru prima dată că a pierdut soldați în confruntările cu militarii indieni din Himalaya

Autor: George Traicu

Publicat: 19-02-2021

Actualizat: 19-02-2021

Article thumbnail

Sursă foto: mbs.news

China a anunţat vineri - pentru prima oară - că patru militari chinezi au fost ucişi, în iunie, în bătăi sângeroase cu militari indieni, la frontiera de facto dintre cele două ţări, în Himalaya, relatează Reuters potrivit news.ro.

Cei patru militari au fost medaliaţi postum, potrivit agenţiei oficiale de presă China Nouă.

Beijingul şi New Delhi au convenit, între timp, să se dezangajeze militar din această regiune disputată.

Tensiuni între cele două puteri asiatice au reizbucnit în aprilie 2020, după ce India a acuzat China de încălcarea frontierei comune, slab delimitată, în regiunea Ladakh.

În iunie, 20 de militari indieni au fost ucişi în bătăi în această zonă de frontieră.

Un scurt conflict armat a avut loc în 1962 între India şi China, care îşi dispută o bună parte a zonei de frontieră în vestul Himalayei.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri