Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

China și Rusia se unesc împotriva SUA: 'Condamnăm încercările de a îngrădi dezvoltarea noastră prin sancțiuni!'

CGTN
rusia china

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a avut luni prima discuţie telefonică cu noul său omolog chinez Qin Gang, care a preluat pe 31 decembrie conducerea diplomaţiei de la Beijing, a anunţat MAE rus, potrivit agenţiei EFE, informează Agerpres.

''Ministrul rus l-a felicitat pe colegul său chinez pentru recenta numire şi i-a urat succes în noul său post'', menţionează Ministerul rus de Externe într-un comunicat.

Lavrov şi Qin, fost ambasador al Chinei în SUA, au condamnat politica Washingtonului şi a aliaţilor acestuia de impunere a ''hegemoniei'' în lume şi de provocare a ''confruntării'' cu Rusia şi China.

Ei au denunţat, de asemenea, ingerinţa în afacerile interne ale acestor două ţări şi încercările Occidentului de a îngrădi dezvoltarea lor prin sancţiuni şi alte ''metode ilegitime''.

''Moscova şi Beijingul au constatat identitatea poziţiilor lor asupra problemelor mondiale'', mai subliniază MAE rus, adăugând că Lavrov l-a invitat pe omologul său chinez să efectueze o vizită în Rusia.

La sfârşitul anului trecut, preşedintele rus Vladimir Putin a avut o întrevedere prin videoconferinţă cu omologul său chinez Xi Jinping, în urma căreia Kremlinul a anunţat că în primăvară va avea loc o vizită a preşedintelui chinez în Rusia.

Relaţiile dintre Moscova şi Beijing sunt ''cele mai bune din istorie şi un model de cooperare între marile puteri ale secolului al XXI-lea'', a apreciat Putin în cadrul acelei discuţii

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.