Preşedintele cubanez Miguel Diaz-Canel a confirmat vineri că "responsabili cubanezi au purtat recent discuţii" cu reprezentanţi ai Statelor Unite ale Americii, relatează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.
"Responsabili cubanezi au purtat recent discuţii cu reprezentanţi ai guvernului Statelor Unite", a declarat preşedintele cubanez în timpul unui discurs adresat celor mai înalte autorităţi ale ţării, difuzat la televiziunea naţională.
"Aceste discuţii au avut ca scop găsirea de soluţii, pe calea dialogului, la disputele bilaterale care există între cele două ţări ale noastre", a adăugat şeful statului cubanez.
Discursul vine după ce pe 5 februarie preşedintele Cubei a avertizat că ţara se apropie de o situaţie care ar necesita "măsuri extreme", având în vedere criza economică, frecventele întreruperi de curent şi penuria de combustibil, exacerbate de impunerea de către preşedintele american Donald Trump a unei blocade petroliere asupra insulei caraibiene.
După capturarea în ianuarie de către SUA a preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro, considerat principalul "binefăcător" străin al Cubei, Trump a întrerupt livrările de petrol venezuelean către această ţară şi a ameninţat că va impune tarife oricărei ţări care îi vinde petrol. În ultimele săptămâni, liderul de la Casa Albă a făcut şi o serie de declaraţii despre Cuba, spunând fie că este în pragul colapsului, fie dornică să încheie un acord cu Statele Unite, iar luni a indicat că ar putea fi supusă unei "preluări amiabile", pentru a adăuga apoi că "s-ar putea să nu fie o preluare amiabilă".





























Comentează