''Chiar în acest moment, marinarii ţărilor din ASEAN se îndreaptă spre Zhanjiang, în China, pentru exerciţiul maritim ASEAN-China'', a declarat ministrul singaporez Ng Eng Hen în cadrul unei reuniuni a miniştrilor apărării din cele 10 ţări membre ale organizaţiei (Thailanda, Malaezia, Singapore, Indonezia, Filipine, Brunei, Vietnam, Laos, Myammar şi Cambodgia). Aceste manevre urmează să contribuie, în opinia sa, la ''instaurarea încrederii''.
Zhanjiang este un oraş-port meridional unde s-au derulat în august exerciţii ale statului major pentru pregătirea manevrelor care vor avea loc săptămâna viitoare în Marea Chinei de Sud, pe care Beijingul o consideră ca fiind apele sale teritoriale. China şi-a sporit prezenţa în ultimii ani construind insule artificiale ce pot găzdui baze militare.
Patru din cele 10 ţări ale ASEAN - Brunei, Malaezia, Filipine şi Vietnam - revendică la rândul lor unele părţi din Marea Chinei de Sud, o zonă de tranzit vitală pentru comerţul mondial şi considerată ca fiind bogată în hidrocarburi. Convorbirile în vederea adoptării unui cod de bună conduită în această regiune au fost începute în urmă cu peste 15 ani, dar fără succes.
Nave americane de război tranzitează în mod constant Marea Chinei de Sud, Washingtonul reamintindu-i astfel Beijingului principiile libertăţii de navigaţie şi marcând sprijinul SUA pentru unele ţări aliate membre ale ASEAN.
Pentru a atenua eventuale temeri ale Washingtonului referitoare la o apropiere a aliaţilor săi cu Beijingul, Ng Eng Hen a afirmat că ASEAN prevede manevre maritime cu Marina americană anul viitor, de asemenea o premieră.
Secretarul american al apărării, James Mattis, s-a întâlnit joi la Singapore cu omologul său chinez, generalul Wei Fenghe, în contextul tensiunilor politice şi al războiului comercial dintre cele două mari puteri.
China şi ţările din Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est vor efectua pentru prima dată exerciții militare maritime comune
China şi ţările membre ale Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) vor efectua pentru prima dată manevre militare maritime comune, ceea ce reprezintă un indiciu privind scăderea tensiunilor într-o zonă în care revendicările teritoriale concurente sunt numeroase, a anunţat vineri ministrul singaporez al apărării, citat de AFP, informează Agerpres.
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

38
Războiul din Orientul Mijlociu - China anunță o inițiativă comună cu Pakistanul
38

69
Cea mai populată țară din lume a început recensământul
69

1.340
Misiunea Artemis stârnește un interes imens - Sute de mii de turiști asteaptă lansarea primului echipaj uman către Lună la peste jumătate de secol de la misiunea Apollo
1.340

2.277
Consecințele economice ale războiului din Orientul Mijlociu - Prețul ar putea ajunge la sute de miliarde de dolari
2.277

140
Promisiuni pentru reunificare - China va garanta "securitatea energetică" a Taiwanului
140

52
Israelul continuă bombardamentele asupra Libanului - Cel puțin șapte persoane au fost ucise la Beirut
52

1.440
Putin își freacă mâinile de bucurie: Cum sunt împinse statele din Asia să cumpere petrol rusesc (Bloomberg)
1.440

78
Avertizare decălătorie emisă de MAE - Cod roşu de precipitaţii abundente şi rafale puternice de vânt în Grecia
78

2.940
VIDEO „Model Gaza” în Liban - Declarațiile care au stârnit reacții dure: Israelul mută forțat 600.000 de oameni din Liban
2.940

109
FOTO-VIDEO Israelul anunţă că a desfăşurat un amplu val de atacuri nocturne asupra Teheranului / Cel puţin 16 răniţi în urma unor atacuri aeriene ale Iranului în Israel
109

4.858
A murit medicul care a fost condamnat la 1.933 de ani de închisoare după ce a infectat 275 de pacienți
4.858

3.706
Ruptură majoră pe axa Israel - Franța: Tel Avivul oprește orice achiziție militară de la Paris, după ce au blocat ajutorul militar american
3.706

321
Un parlamentar iranian de rang înalt îi transmite lui Trump: "Strâmtoarea Ormuz se va redeschide, dar nu pentru voi"
321
















Comentează