Circa 300-400 de tineri chinezi manifestau duminică seara în capitala Beijing, la capătul unei zile marcate de proteste în mai multe oraşe ale Chinei împotriva restricţiilor impuse de autorităţi pentru aplicarea politicii ''zero COVID'', relatează agenţiile AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.
Protestele au început după distribuirea intensă pe reţelele de socializare a unei înregistrări video care atribuie măsurilor de lockdown decesul a 10 persoane în urma unui incendiu într-un apartament din oraşul Urumqi.
Ideea susţinută în înregistrare este că, din cauza restricţiilor de deplasare, o stradă îngustă era blocată de maşinile parcate şi astfel a fost îngreunată intervenţia pompierilor pentru a stinge incendiul survenit la etajul superior al unui bloc înalt.
Apariţia acestei înregistrări a fost urmată de proteste în acest oraş şi în altele, inclusiv în metropola Shanghai. Cel puţin deocamdată de mică amploare, având câteva zeci sau sute de participanţi, studenţi şi în general tineri, protestele s-au extins şi au ajuns către seară şi în capitală, unde mai devreme singura manifestare fusese într-un campus universitar.
Răspunzând apelurilor lansate tot pe reţelele de socializare, circa 300-400 tineri chinezi s-au adunat duminică seară în apropierea râului Liangma, care trece prin Beijing.
''Fără teste COVID, vrem să mâncăm!'', scandau aceştia, unii ridicând foi de hârtie albe - o aluzie la cenzură -, în timp ce alţii aprindeau lumânări pe un altar improvizat. Buchete de flori au fost depuse pe acel altar, pe care manifestanţii au scris mesajul: ''pentru victimele care au pierit în incendiul de la Urumqi pe 24 noiembrie''.
După ce la protestele de la Urumqi şi Shanghai au avut loc confruntări cu poliţia, cel de la Beijing s-a desfăşurat iniţial calm, însă mai multe multe maşini ale poliţiei se aflau în apropiere, în timp ce membri ai forţelor de ordine filmau protestatarii. În cele din urmă, către ora locală 22:30 (14:30 GMT), poliţia a încercat să-i disperseze, însă o oră mai târziu mulţi dintre manifestanţi încă erau acolo hotărâţi să reziste.
În oraşul Wuhan, unde a început pandemia COVID-19 în urmă cu trei ani, imaginile postate pe reţelele de socializare arată sute de persoane protestând pe străzi, în timp ce rup baricade metalice, distrug corturi amenajate pentru testări şi cer încetarea lockdown-ului.
China, zguduită de proteste. Manifestațiile au ajuns și la Beijing
București
10°C
Articole Similare

274
Prețul petrolului crește iar luni dimineața: Bursele din Asia au deschis în scădere
274

835
Fenomen în creștere: tot mai multe terenuri agricole ajung la investitori străini. Noi achiziții anunțate în România
835

1.931
Victor Ponta, avertisment pentru coaliție: 'Cu USR la guvernare o să suferim toţi foarte tare. România nu s-a pregătit pentru criză'
1.931

3.946
Prezența militară americană în Bulgaria - Avioanele americane nu numai că nu au fost mutate, dar sunt peste tot pe aeroportul din Sofia
3.946

2.397
UPDATE FOTO Accident teribil în Cluj: Traficul pe DN 1F e blocat, cinci bărbați au murit
2.397

7.501
VIDEO Mihai Gâdea: „Îmi este foarte greu să vă anunț că, în urmă cu puține ore, mama mea a plecat dintre noi”
7.501

3.846
Scumpirea combustibililor zguduie aviația: Wizz Air anunță mutări masive zboruri
3.846

2.204
UE văzută ca factor de scuritate - Trump a împins mai multe state spre Bruxelles
2.204

2.125
Ei și-au împărțit pumni, poliția le-a dat cătușe: Cum s-a încheiat răfuiala din plină stradă, de la Adjud
2.125

1.796
Războiul pe mai multe fronturi costă - Parlamentul din Israel a aprobat o majorare masivă a bugetului pentru apărare
1.796

5.793
SUA au avut discuţii cu Teheranul: Trump îi califică pe actualii lideri iranieni ca fiind „foarte rezonabili”
5.793

3.061
FOTO- VIDEO Situație de urgență în Vrancea - Zeci de oameni evacuați din calea inundațiilor
3.061

2.725
Semnal tot mai alarmant că americanii vor să intervină terestru în Iran
2.725
















Comentează