Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Chiş (Sindicatul Ambulanţa): Guvernul a manifestat deschidere totală faţă de revendicările noastre

VALENTINE CHAPUIS/AFP
ambulanta franta

Guvernul a manifestat deschidere faţă de solicitările privind necesarul de personal, înnoirea parcului de ambulanţe şi corectarea cadrului legislativ, a declarat preşedintele Sindicatului Naţional "Ambulanţa", Gheorghe Chiş, potrivit Agerpres

Acesta a participat, luni după-amiază, la consultări, la Palatul Victoria, cu premierul Marcel Ciolacu şi alţi reprezentanţi guvernamentali.

"Din partea Guvernului României există o deschidere faţă de revendicările pe care noi le-am depus şi le-am discutat şi la nivel de ministere şi astăzi am avut plăcerea că din partea Guvernului a existat o deschidere totală în soluţionarea acestor probleme. Ce probleme s-au discutat ? (...) Deci, în primul rând cererea noastră prin care solicităm modificări şi completări ale legislaţiei, care se impun a fi modificate, corectate, a fost agreată de premier şi de miniştri, cu menţiunea ca să transmitem într-o săptămână detalii la propunerile pe care le-am făcut şi justificări pe această temă", a declarat Gheorghe Chiş.

El a adăugat că, pe tema majorărilor salariale, partea guvernamentală a dat asigurări că şi angajaţii de la Ambulanţă vor beneficia de majorările care vor fi acordate pentru personalul din sistemul sanitar.

Acesta a precizat că un asistent medical cu studii superioare câştigă 7.000 de lei net, dacă acesta face şi gărzi asimilate cu ore suplimentare, întrebat pe acest subiect.

"În acest moment, salariile, discutăm despre un asistent cu studii superioare, în jur de aproximativ 7.000 de lei, net, dacă, bineînţeles, are şi gărzi, asimiliate cu ore suplimentare. Ca medie, cam asta ar fi ca şi referinţă. Medicul, depinde, dacă este generalist sau este medic specialist, bineînţeles, conform Legii salarizării unitar, în prezent, sigur că creşte nivelul salarizării, la peste 13.000 de lei", a afirmat Chiş.

Acesta a precizat că şi problema deficitului de personal a fost abordată.

"Am apreciat faptul că Guvernul României a aprobat cele 360 de posturi care s-au vacantat în serviciile de ambulanţă în perioada iunie 2023 şi până în ianuarie 2024. Aceste posturi sunt pe procedură de ocupare, având în vedere că şi bugetul a fost aprobat. Şi, în continuare, pentru Ambulanţă, toate posturile care se vacantează în cursul anului se pot ocupa imediat fără a fi nevoie de memorandum sau alte proceduri care să ducă la întârzierea ocupării acestor posturi, ţinând cont că noi suntem cu un deficit de personal de peste 45% ", a declarat Chiş.

Liderul Sindicatului "Ambulanţa" a punctat că o altă problemă atent discutată a fost legată de reînnoirea parcului de ambulanţe.

"A fost un subiect foarte bine discutat şi în atenţia premierului. Cu rugămintea ca să monitorizeze IGSU, care şi-a asumat achiziţia de ambulanţe, ca în cel mai scurt timp să putem să avem achiziţii de ambulanţe, întrucât lucrăm cu un număr de ambulanţe depăşite, avem peste 75 % din ambulanţe care sunt la aproape 1 milion de kilometri. Deci, e necesară achiziţia de ambulanţe în regim de urgenţă. (...) Ne dorim să meargă cât mai repede această achiziţie de ambulanţe. În acest moment, noi avem în toată ţara 2.060 de ambulanţe autorizate, care funcţionează. Din aceste 2.060 de ambulanţe, 25% sunt ambulanţe care sunt achiziţionate în 2019, restul sunt ambulanţe depăşite (...) achiziţionate în 2007, şi apoi în anii care au urmat 2010, 2014. Imaginaţi-vă că aceste ambulanţe au o uzură enorm de mare şi dacă spunem că putem face medicină de urgenţă cu aceste ambulanţe cred că ne înşelăm. Eu mă bucur că din partea Guvernului şi a premierului acest subiect a fost foarte bine luat în considerare şi sperăm ca să se şi facă ceva, nu doar vorbe", a declarat Chiş.

El fost întrebat şi dacă sindicaliştii de la "Ambulanţa" iau în calcul declanşarea unei greve sau alte acţiuni de protest.

"În urma discuţiilor pe care le-am avut astăzi, sigur, îmi place să cred că nu va fi nevoie, întrucât am avut şi ne-au dat speranţe că lucrurile se vor rezolva, dar numai după ce vom face o analiză foarte detaliată pe toate proiectele noastre. Cât despre grevă în serviciile de ambulanţă, pot să vă spun un lucru, noi nu avem voie să facem grevă, ni se interzice acest drept prin lege, deşi suntem personal civil. Nici nu ne dorim să facem grevă, să oprim activitatea în ambulanţă, dar avem alte pârghii şi alte forme de protest dacă nu se vor rezolva problemele pe care noi le-am evidenţiat ", a afirmat Chiş.

Acesta a menţionat acţiuni de protest la care ar putea recurge cei din serviciile de ambulanţă, dacă nu le sunt îndeplinite solicitările.

"Eu vă spun ce vine şi din partea colegilor din ţară, pentru că dacă nu poţi să faci grevă, poţi să ai alte variante. Sigur, protestele, mitinguri de sensibilizare, dar să ştiţi că au fost nenumărate mesaje din partea angajaţilor din serviciile de ambulanţă prin care au spus că sunt dispuşi să-şi depună demisia în bloc, ca o formă de sensibilizare a guvernanţilor. Eu nu mi-aş dori să se întâmple aşa ceva. Încă o dată, repet, lucrurile se vor clarifica", a declarat Chiş.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.