Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Chişină şi Tiraspol, discuţii pentru o viitoare reuniune

Chisinau

Reprezentanţii politici ai Chişinăului şi Tiraspolului în negocierile cu privire la problema transnistreană, Gheorghe Bălan şi Vitali Ignatiev, au avut o întrevedere joi, 13 octombrie, la sediul Misiunii OSCE din Chişinău, unde au discutat perspectiva organizării unei noi reuniuni în format 5+2 până la sfârşitul lui octombrie, informează Deschide.md. Reprezentantul Tiraspolului a declarat că dialogul cu Chişinăul stagnează în domeniul liberei circulaţii şi al transportului. Acesta a precizat că partea transnistreană înregistrează pierderi din cauză că transportul feroviar ocoleşte segmentul transnistrean, în timp ce, prin schimbarea unilaterală a bazei logistice, Chişinăul a obţinut în ultimele trei luni, cu sprijinul Ucrainei, venituri de jumătate de milion de dolari. În opinia lui Ignatiev, aceasta este o situaţie anormală, care nu poate continua.

Ignatiev a pledat pentru organizarea cât mai grabnică a unei noi reuniuni în format 5+2. 'Este necesar să mişcăm procesul de negocieri din starea de stagnare, de aceea am venit cu propunerea să ne întrunim în timp cât mai scurt, până la sfârşitul acestei luni. Anterior ne întâlneam fără pregătiri îndelungate, ceea ce se poate face şi acum', a spus reprezentantul politic al Tiraspolului. La rândul său, vicepremierul pentru reintegrare, Gheorghe Bălan, a spus că toţi partenerii internaţionali şi Chişinăul pledează pentru o astfel de întrevedere, dar insistă ca aceasta să fie una 'cu substanţă'. 'Suntem deschişi unor astfel de întrevederi, dar este nevoie să avem material pregătit, care să fie prelucrat şi definitivat în cadrul respectivei reuniuni, să fie o întâlnire cu substanţă, nu doar de dragul întâlnirilor, să fie întruniri care ar putea contribui la apropierea procesului de reintegrare a Republicii Moldova şi la soluţionarea conflictului transnistrean', a declarat Gheorghe Bălan.

Gheorghe Bălan a menţionat că în cadrul întrevederii s-a discutat şi problema liceelor cu predare în grafie latină, reprezentanţii Chişinăului făcând apel să se evite presiunile asupra profesorilor şi a elevilor, şi să nu fie împiedicată implementarea proiectelor internaţionale care vin în regiune. Ultima rundă de negocieri s-a desfăşurat la începutul lunii iunie anul curent, după o pauză de doi ani, când a fost semnat aşa-numitul 'protocol de la Berlin'. Prin semnarea acestuia, Chişinăul şi Tiraspolul şi-au asumat angajamentul să continue negocierile cu privire la mai multe probleme, conform Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.