Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Chiţoiu: Anchetarea mea este un abuz, sunt dispus să merg să dau explicaţii

chitoiu crin
'Eu consider că acest lucru este un abuz privind anchetarea mea privind emiterea unui act normativ din punct de vedere al oportunităţii şi al unor prevederi care au fost aprobate în Guvern şi ele pot fi modificate în Parlament', a spus Chiţoiu. El a arătat că nu a avut nicio implicare în redactarea ordonanţei în discuţie, ci doar rolul de a-l prezenta în şedinţa pregătitoare, în şedinţa de Guvern şi de a prezenta principalele modificări în acest act normativ. Chiţoiu a admis că ordonanţa a fost semnată de el, dar a arătat că acest lucru este normal şi că documentul a fost semnat şi de alţi miniştri, inclusiv de premier. Liberalul a arătat că poate merge la organele de anchetă să dea explicaţiile necesare pe acest subiect fără ca să fie nevoie de o solicitare pentru începerea urmăririi penale. 'Eu consider că pot să merg să dau explicaţiile necesare şi fără a cere Parlamentului începerea urmăririi penale legat de această ordonanţă. Ordonanţa care a fost promovată în luna octombrie (...) a prevăzut condiţionalităţile asumate cu organismele financiare internaţionale, respectiv CE şi FMI. Ordonanţa a fost lucrată în MFP şi ASF de către direcţiile de specialitate, a avut toate avizele necesare şi de la MJ cu observaţii. (...) De asemenea a avut avizul Consiliului Legislativ şi avizul Departamentului pentru relaţia cu Parlamentul', a declarat Daniel Chiţoiu. Întrebat dacă este este dispus să renunţe la imunitatea parlamentară şi dacă le va cere colegilor să voteze încuviinţarea începerii urmăririi penale pentru a-şi dovedi nevinovăţia, Chiţoiu a răspuns: 'Nu, eu sunt dispus şi mâine la audieri. Colegilor le spun realitatea şi dânşii pot să decidă'. Procurorul general Tiberiu Niţu a transmis marţi Camerei Deputaţilor cererea DNA prin care se solicită aviz pentru începerea urmăririi penale împotriva deputatului PNL Daniel Chiţoiu, fost ministru al Finanţelor Publice, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi constituire a unui grup infracţional organizat. Potrivit DNA, în cursul lunii octombrie 2013, Daniel Chiţoiu a iniţiat adoptarea unei ordonanţe de urgenţă al cărei scop exclusiv era sprijinirea grupului infracţional constituit pentru a favoriza interesele Carpatica Asig, în lipsa unei urgenţe reale şi cu eludarea procedurii prealabile reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 561/2009. AGERPRES

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.