Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Chiulangii Europei: Daciana Sârbu, Cristian Buşoi şi Cătălin Ivan, cele mai multe absenţe în PE

Douăzeci de parlamentari europeni, dintre care trei români - Cătălin Ivan, Cristian Buşoi şi Daciana Sârbu -, au participat la mai puţin de jumătate din voturile prin apel nominal din Parlamentul European, în timp ce eurodeputaţii români în ansamblu au luat parte la 84,6 la sută din voturi.

Potrivit statisticilor organizaţiei independente VoteWatch, citate de Euronews, care se referă la perioada iulie-decembrie 2014, primele şase luni de activitate ale noului Parlament European, 20 de eurodeputaţi au participat la mai puţin de jumătate din voturile prin apel nominal desfăşurate la Bruxelles şi Strasbourg, deşi primesc salarii şi indemnizaţii importante.

Statisticile se referă numai la voturile prin apel nominal, care reprezintă aproximativ 15 la sută din toate voturile desfăşurate în Parlamentul European. Voturile prin apel nominal sunt necesare în cazul subiectelor importante, unde nu există o majoritate clară.

Pe primele locuri se află eurodeputaţii Brian Crowley (Irlanda) şi Thomas Handel (Germania), care nu au participat la nici un vot prin apel nominal în PE, ei având probleme de sănătate.

Europarlamentarul român Cătălin Ivan, care a participat la 27,3 la sută din voturile prin apel nominal, se află pe locul al optulea, el fiind urmat de Cristian Buşoi (33,69 la sută din voturi) şi Daciana Sârbu (36,17 la sută).

Cei trei politicieni români au lipsit în special din cauza campaniei electorale din România. Daciana Sârbu, soţia premierului român, "a fost ocupată cu campania prezidenţială eşuată a soţului său", scrie mediafax.ro

Europarlamentarii beneficiază, pe lângă salariul de aproximativ 8.000 de euro, de mai multe indemnizaţii (pentru cheltuieli generale, de şedere, de călătorie), de rambursarea cheltuielilor de deplasare, precum şi de un buget maxim anual de circa 254.000 de euro pentru angajarea asistenţilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.