CIA îşi extinde operaţiunile sub acoperire din Afganistan: Începe 'vânătoarea' de talibani

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 23-10-2017

Actualizat: 23-10-2017

Article thumbnail

Sursă foto: © ciagov / Flickr

CIA îşi extinde operaţiunile sub acoperire din Afganistan pentru a ucide mai mulţi militanţi talibani în această ţară, a relatat duminică New York Times, citat de DPA, scrie agerpres.ro

Tactica va presupune trimiterea unor echipe mici de ofiţeri experimentaţi şi contractori alături de forţele afgane pentru a-i vâna pe militanţi, a precizat cotidianul, care citează doi "oficiali americani de top" neprecizaţi. 

Măsura marchează o schimbare de strategie pentru CIA în Afganistan, în contextul în care agenţia s-a concentrat până acum pe lupta împotriva reţelei teroriste Al-Qaeda şi pe sprijinirea serviciilor locale de informaţii. 

Noua campanie - care ar urma să fie gestionată de ofiţeri paramilitari din care Diviziei de Activităţi Speciale a CIA - va fi condusă de mici unităţi cunoscute ca echipe de contraterorism.

Un deputat PSD uimește: Ce formă de guvernământ are România


CIA a refuzat să facă orice comentariu pentru New York Times în legătură cu extinderea rolului său în Afganistan. 

Anunţându-şi noua strategie pentru Afganistan în august, preşedintele american Donald Trumo a spus că va trimite mai mulţi militari în această ţară marcată de război şi va relaxa restricţiile de pe câmpul de luptă. 

Forţele aeriene americane şi-au intensificat deja semnificativ atacurile împotriva talibanilor. Conform unui recent raport al Forţelor Aeriene ale SUA, în luna septembrie s-a înregistrat un record în privinţa bombardamentelor. 

Săptămâna trecută, talibanii au reacţionat cu o serie de acţiuni ofensive şi atacuri asupra unor instalaţii de securitate şi centre de districte, omorând peste 200 de civili, soldaţi şi poliţişti. 

Într-un articol publicat pe site-ul organizaţiei teroriste, Shahamat, talibanii au ameninţat cu noi "acte de răzbunare".

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri