CIA recunoaște că își umilea deținuții

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 11-12-2014

Actualizat: 11-12-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Directorul CIA, John Brennan, a recunoscut joi că agenţia de informaţii americană a folosit metode de interogare 'dezgustătoare', invocând lipsa de experienţă în ceea ce priveşte detenţia suspecţilor.

'În numeroase privinţe, CIA a avansat pe un teren necunoscut, nu am fost pregătiţi. Aveam puţină experienţă în ceea ce priveşte detenţia suspecţilor şi puţini agenţi erau formaţi pentru (a realiza) interogatorii', a recunoscut John Brennan în cursul unei conferinţe de presă excepţionale, organizată la sediul CIA şi retransmisă în direct la televiziune, o premieră în istoria Statelor Unite.

În plus, el a ţinut să atragă atenţia că este "imposibil de ştiut" dacă tortura folosită contra presupuşilor membri ai organizaţiei Al-Qaida a permis să se obţină de la aceştia informaţii valabile pentru a împiedica viitoare atentate.

"Este imposibil de ştiut dacă anumite informaţii obţinute (cu ajutorul acestor metode) s-ar fi putut obţine prin alte mijloace", a declarat şeful puternicei agenţii de informaţii din Statele Unite.

Refuzând să utilizeze cuvântul "tortură" - "le las altora grija de a califica aceste activităţi -, John Brennan a apreciat că, "în numeroase privinţe", CIA a "navigat în ape necunoscute" după atentatele de la 11 septembrie 2001.

Dacă s-a ferit să condamne programul de interogatorii ca atare, el a recunoscut că unii agenţi au "ieşit din cadrul" care le fusese stabilit.

În contextul prezentării, marţi, a unui raport incriminator al Senatului referitor la metodele agenţiei americane de spionaj extern, John Brennan a spus că CIA a trecut printr-un proces de reformă pentru a evita ca abuzurile să se mai repete.

De asemenea, el a refuzat să admită faptul că agenţia ar fi înşelat publicul şi pe responsabilii politici, spre deosebire de raportul Senatului.

După o declaraţie de mai multe minute reliefând condiţiile în care CIA a reacţionat după traumatismul de la 11 septembrie, John Brennan a răspuns întrebărilor. El şi-a cântărit cuvintele cu grijă, căutând să nu contrazică declaraţiile făcute de preşedintele Barack Obama.

Preşedintele american, care a pus capăt acestui program imediat după instalarea la Casa Albă în 2009, a afirmat că metodele folosite împotriva deţinuţilor, "pe care orice persoană onestă ar trebui să le considere tortură", sunt contrare valorilor SUA, transmite agerpres.ro

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri