DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Cifrele care prevestesc dezastrul în România: 5% inflație și un curs de peste 5 lei/euro

mediafax.ro
inflatie lei

Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni a înregistrat o valoare medie de 5,01%, iar pentru cursul de schimb EUR/RON, peste 93% dintre participanții la sondajul CFA România prevăd o depreciere a leului la o valoare medie de 5,0547 lei.

“Pe fondul prudenței generate de intrarea în valul 4 al pandemiei, indicatorul de încredere macroeconomică a scăzut puternic în luna septembrie. Consistente cu această evoluție sunt și anticipatiile de decelerare a economiei. De asemenea, în contextul creșterii substanțiale a ratei inflației, anticipatiile inflaționiste pentru un orizont de 12 luni s-au majorat”, spune Adrian Codirlasu, vicepreședinte al Asociației CFA România.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a scăzut cu 16,4 puncte comparativ cu luna anterioară, la valoarea de 57,2 puncte, (față de aceeași luna a anului precedent, indicatorul a crescut cu 22,9 puncte). Scăderea s-a datorat ambelor componente ale indicatorului.

În privința cursului de schimb, valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,9985 lei/euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este 5,0547 lei pentru un euro. De asemenea, cea mai mică valoare estimată a cursului EUR/RON pentru un orizont de 12 luni este 4.9400.

Valoarea medie a anticipațiilor pentru deficitul bugetului de stat pentru anul 2021este 7,1%; iar pentru creșterea în termeni reali a PIB în anul 2021 valoarea medie a anticipațiilor este +6,6%.

Datoria publică că procent din PIB va ajunge, într-un orizont de 12 luni, la aproximativ 54,1%.

În contextul atenției sporite a autorităților europene cu privire la protecția mediului înconjurător, atenție concretizată în reglementări cu privire la luarea în considerare a factorilor ESG (factorii de mediu, sociali și de guvernanță) de către instituțiile financiare, au fost introduse în sondaj întrebări cu privire la conștientizarea de către instituțiile financiare a acestor reglementări, pregătirea instituțiilor financare pentru asigurarea respectării noilor reglementări, precum și suportul oferit clienților pentru asigurarea respectării lor. Conform răspunsurilor participanților, principalul impediment în implementarea factorilor ESG este insuficientă informațiilor, urmat de lipsa expertizei în acest domeniu.

Din luna aprilie a anului 2020, în cadrul sondajului au fost adăugate întrebări suplimentare, referitoare la impactul crizei coronavirusului asupra economiei naționale, iar rezultatele pentru luna septembrie 2021 arată că 55% din participanții la sondaj anticipează că impactul economic al coronavirusului va dura până în trimestrul IV al anului 2022.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.