Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cinci ecrane amplasate pe hotelul 'Continental' din Cluj, cu mesaje de prevenire a cancerului de col uterin

www.asianscientist.com
Celula canceroasa

Cinci ecrane cu mesaje de prevenire a cancerului de col uterin au fost amplasate pe o clădire emblematică a municipiului Cluj-Napoca, fostul hotel "Continental", în cadrul unei campanii de conştientizare a unei boli cu cifre alarmante în România, potrivit Agerpres.

""Cancerul de col uterin poate fi prevenit!" este doar unul din mesajele campaniei. (...) Desfăşurată în plin centrul Clujului, mai exact la fostul hotel "Continental", clădire emblematică a urbei, acţiunea şi-a propus să atragă atenţia tuturor femeilor asupra pericolului pe care îl reprezintă acest tip de cancer. Săptămâna 18-24 ianuarie, intitulată generic săptămâna "Poţi să previi!", este perioada de timp alocată promovării acestui proiect menit să tragă un semnal de alarmă cu privire la cancerul de col uterin. Mesajele promovate pe cele 5 ecrane amplasate la "Continental" prezintă situaţia alarmantă în care se situează România din punct de vedere al incidenţei acestei boli, dar în acelaşi timp îndeamnă la acţiune, la conştientizare, la informarea publicului despre acest tip de cancer, la apelarea la screening ca o soluţie la îndemână pentru a preveni sau a depista din timp primele semne ale bolii", se arată într-un comunicat trimis, vineri, de coordonatorii campaniei.

Grupul ţintă al campaniei este alcătuit din persoane de sex feminin, cu vârsta între 25 şi 64 de ani.

Citește și: SURSE Fostul prim-ministru Tăriceanu începe PELERINAJUJL la DNA-A pus pe masa procurorilor bunuri pentru acoperirea sechestrul de 800.000 dolari pus de Direcție

"Institutul Oncologic "Profesor Dr. Ion Chiricuţă" Cluj-Napoca, unul dintre cele mai importante centre de îngrijire a pacienţilor bolnavi de cancer, de prevenţie şi cercetare în domeniul cancerului, dar şi educaţie privind cancerul din România, împreună cu Institutul Naţional de Sănătate Publică, implementează un amplu proiect intitulat "Integrarea screeningului primar HPV în programul naţional de screening pentru cancerul de col uterin", proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020. Una din activităţile proiectului este aceea de informare, educare şi conştientizare a populaţiei ţintă la nivel naţional cu privire la serviciile de screening ale cancerului de col uterin", se mai arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, în fiecare an, în România, aproximativ 3.300 de femei sunt diagnosticate cu cancer de col uterin şi peste 1.700 pierd lupta cu această boală. Cu aceste cifre, România se situează pe primul loc în Europa şi pe locul 6 în lume.

În cadrul campaniei, clădirea fostului hotel clujean este luminată în culoarea turcoaz, simbolul internaţional al luptei împotriva cancerului de col uterin.

"Centrul de Prevenire şi Control al Cancerului din IOCN acordă o atenţie deosebită campaniilor de informare, educaţie sanitară şi conştientizare a importanţei prevenirii cancerului de col uterin prin depistarea infecţiilor persistente HPV urmată de confirmarea şi tratamentul leziunilor precursorii cancerului de col uterin, care nu numai că salvează multe vieţi ale unor femei tinere, active în viaţă, familie şi societate, dar, împreună cu vaccinarea anti-HPV, pot duce în final chiar la eradicarea bolii", declară coordonatorul proiectului, dr. Florian Alexandru Nicula.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.