Aproape 90% din totalul veniturilor generate de industria activităţilor de servicii în tehnologia informaţiei (IT) din România sunt concentrate în centre din cinci judeţe, în timp ce restul de 37 de judeţe generează mai puţin de 11% din valoarea întregului domeniu, se arată într-un studiu de specialitate, publicat miercuri, potrivit Agerpres.
Conform rezultatelor cercetării realizată de platforma Termene.ro, cel mai important centru IT din România este cel format în jurul regiunii Bucureşti - Ilfov, care generează peste jumătate din veniturile domeniului, urmată de cel coagulat în judeţul Cluj, cu aproape 20% din venituri. Alte trei centre de IT relevante sunt strânse în judeţele Timiş şi Iaşi, cu 5% din veniturile domeniului, respectiv în judeţul Braşov, cu 3% venituri.
Din punctul de vedere al evoluţiei veniturilor generale ale întregului domeniu, deşi procentual firmele din domeniul IT cu sediul în judeţul Cluj au înregistrat o creştere de peste 63% în anul 2018, raportat la 2016, iar cele din judeţul Iaşi de peste 66% în acelaşi interval de timp, cu doar 16% creştere a veniturilor regiunea Bucureşti - Ilfov continuă să-şi mărească uşor discrepanţa faţă de acestea.
"Creşterea valorică înregistrată de companiile din regiunea Bucureşti - Ilfov în ultimii doi ani este de peste 1,8 miliarde de lei, fiind superioară celei din judeţul Cluj - 1,6 miliarde lei şi incomparabil superioară celei din restul judeţelor dezvoltate: Iaşi - 449 milioane lei, Timiş - 392 milioane lei şi Braşov - 109 milioane lei. În ciuda creşterilor înregistrate de companiile din domeniul IT, riscul ca o parte dintre acestea să intre în insolvenţă este real şi trebuie luat în calcul de orice furnizor din industrie care urmăreşte să aibă o afacere profitabilă. Astfel, din punctul de vedere al riscului de intrare în insolvenţă, judeţul cu cele mai puţine firme în această situaţie este Cluj, unde doar aproximativ 28% din firme au acest risc, pe când la polul opus se află firmele din regiunea Bucureşti - Ilfov, cu aproximativ 32,7% firme. Celelalte 3 judeţe se află între aceste valori, 30,7% în judeţul Timiş, 31,6% în judeţul Iaşi şi 32,2% în judeţul Braşov", se arată în document.
Studiul de specialitate mai arată că doar o companie are capital majoritar românesc din Top 25 companii din domeniul IT în funcţie de cifra de afaceri obţinută, iar restul de 24 sunt deţinute de companii sau de persoane fizice de altă naţionalitate. Cele mai multe companii de top din România au capital majoritar american (6), pe locul doi se află cele cu capital majoritar olandez (5), iar locul 3 este împărţit între cele cu capital majoritar britanic, francez şi german (câte trei fiecare).
Cele 25 companii de top din industria IT generează aproape o treime din veniturile întregului domeniu, restul de peste 16.500 de entităţi generând două treimi din venituri.
Din punctul de vedere al trendului, industria IT a luat amploare în România începând din 2004, primul an în care s-au înfiinţat peste 600 entităţi şi, după un scurt declin cauzat de criza financiară din anii 2009 - 2010, şi-a atins apogeul în 2017, când au fost înfiinţate peste 2.600 de astfel de companii. Al doilea an în funcţie de numărul de companii înfiinţate a fost 2018, cu aproximativ 2.200 de companii, iar al treilea a fost 2016, cu aproximativ 1.600 de companii. Practic, dintre cele aproximativ 16.600 de companii de IT care activează în prezent în mediul de afaceri din România, peste o treime au fost înfiinţate în ultimii 3 ani.
Rezultatele analizei relevă faptul că cele mai competitive companii rămân cele înfiinţate înainte de anul 1997. Astfel, o companie înfiinţată în perioada 1991 - 1997 are în medie o cifră de afaceri de peste 6 milioane de lei, pe când una înfiinţată în perioada de pre-aderare la NATO (1998 - 2004), aproximativ 3,2 milioane de lei.
De asemenea, companiile înfiinţate în intervalul 2005 - 2011 au cifre de afaceri medii de aproximativ 1,4 milioane de lei pe când cele cu o vechime mai mică de 7 ani (2012 - 2018) au cifre de afaceri medii de doar puţin peste 500.000 de lei.
"În cazul profitabilităţii, situaţia este diametral opusă, firmele nou înfiinţate au o profitabilitate medie de 16,8% pe când cele înfiinţate în intervalul 1998 - 2004 o au doar la jumătate - 8%. Firmele înfiinţate în perioada 1991 - 1997 au cea mai mica profitabilitate - 7%, iar cele înfiinţate în perioada 2005 - 2011 au o profitabilitate de aproximativ 12%. O profitabilitate de 10% în cazul unei companii cu cifra de afaceri de 100 lei înseamnă 10 lei profit pe când o profitabilitate de 1% în cazul unei companii cu cifra de afaceri de 100.000 lei înseamnă 1.000 lei profit. Cu toate acestea, în cel de-al doilea exemplu, în cazul unui client rău - platnic este nevoie de 99 de clienţi care îşi respectă obligaţiile de plată pentru ca firma în cauză să-şi păstreze în continuare operativitatea, iar în cazul primului exemplu de 10 clienţi care îşi respectă obligaţiile de plată pentru recuperarea presupusului prejudiciu", se menţionează în studiu.
Termene.ro este o companie înfiinţată în anul 2014 din dorinţa de a permite companiilor identificarea oportunităţilor de afaceri şi evaluarea corectă a riscurilor pentru afaceri mai prospere, oferind o platformă intuitivă şi foarte uşor de utilizat. Peste 50.000 de companii au acces zilnic la platforma completă care oferă informaţii actualizate în timp real despre datele financiare şi juridice ale firmelor din România.
Cinci judeţe generează 90% din totalul veniturilor din industria IT din Rom
Articole Similare

74
Mircea Abrudean susține că România este pe ultima sută de metri cu aderarea la OCDE. Când vom avea şi decizia politică de aderare
74

157
VIDEO Ministrul Finanțelor, despre majorarea pensiilor: "Este prematur să discutăm despre dezgheţarea pensiilor"
157

23
Nazare: Noi nu am spus, în urmă cu şase luni, când am preluat guvernarea, că inflaţia va scădea brusc. Am spus că va dura cel puţin un an până când vor apărea primele semne. Şi undeva în această vară, în iulie-august, vom avea o scădere a inflaţiei
23

912
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a explicat principalele ținte din pachetul de relansare economică: Este gândit până în 2032!
912

1.236
Tot răul spre bine. În imobiliare cifrele reale nu mint
1.236

2.608
Rezultate LOTO, duminică 22 februarie 2026: Trageri speciale de Dragobete și premii suplimentate - report uriaș la Joker
2.608

58
Tarifele lui Trump - UE aşteaptă de la SUA să respecte acordul comercial din 2025
58

2.540
Un europarlamentar ridică miza pentru finalizarea Drumului expres Craiova-Lugoj: "Nu putem lăsa lucrurile așa"
2.540

95
Virgil Popescu: Interesul judeţului Mehedinţi este mai presus de orice bătălie politică! Drumul expres Craiova – Drobeta Turnu Severin – Lugoj trebuie finalizat!
95

40
AFIR a lansat o licitație de 5,97 milioane lei pentru upgrade-ul infrastructurii IT
40

48
Schimbările climatice impun investiții masive în infrastructura hidrotehnică
48

43
Bursa de la București a câștigat peste 27,5 miliarde de lei la capitalizare într-o singură săptămână
43

52
Oficial BCE: Tarifele vamale au lovit mai puternic SUA decât alte economii
52

















Comentează