Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cinci persoane din Argeş, audiate după percheziţiile dintr-un dosar de evaziune fiscală

www.cyd.ro
mascați, percheziții

Cinci persoane au fost conduse pentru audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş, miercuri, în urma percheziţiilor efectuate în trei judeţe, într-un dosar de evaziune fiscală. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş transmis Agerpres, în urma descinderilor au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe computere, imprimante, telefoane mobile şi tablete susceptibile că ar fi fost folosite la săvârşirea de infracţiuni, precum şi documente fiscale.

Poliţiştii au efectuat, miercuri dimineaţa, şase percheziţii domiciliare, în judeţele Argeş, Olt şi Dolj, la sediile unor societăţi comerciale şi locuinţele unor persoane bănuite de evaziune fiscală, cu un prejudiciu de peste 450.000 de lei.

Potrivit IPJ Argeş, din cercetări a reieşit că, în perioada august - noiembrie 2017, administratorii unei societăţi comerciale, cu profil de activitate comerţ cu produse din carne, ar fi omis în tot sau în parte să evidenţieze în registrele contabile operaţiunile comerciale efectuate. Prejudiciul creat depăşeşte 450.000 de lei, reprezentând impozit pe profit şi TVA.

Percheziţiile au fost efectuate de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice - IPJ Argeş şi ai Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, la acţiune participând şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Argeş.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.