Cinci viticultori din Sălaj şi-au adus laolaltă priceperea de podgoreni şi dragul de dealurile blânde de acasă şi au înfiinţat, recent, prima cooperativă agricolă din judeţ în domeniul viticulturii.
"Cooperativa 'Cramele Ulm' a fost înfiinţată recent, dar are deja o istorie în spate, deoarece noi de la începuturi ne-am dat seama că singuri nu avem nicio şansă să concurăm cu cei mari de pe piaţa vinurilor şi, din această cauză, ţinând cont de faptul că Sălajul a fost o zonă uitată pe harta viticultorilor, am zis că trebuie să ne asociem, să ne adunăm forţele şi să facem o promovare pentru produsele noastre. A fost primul pas şi mă bucur că suntem aici, astăzi, circa 60 de persoane care am înţeles mesajul. Mesajul este de a ne uni, de a ne aduna forţele şi de a face o promovare pentru ceea ce este frumos şi bun în zona noastră. Vorbesc de turism micro-regional, vorbesc de un domeniu al viticulturii - avem aproximativ 90 de hectare suprafeţe plantate cu viţă de vie şi medaliile luate la concursuri. Prezenţa noastră între cei mari ne arată că avem în rezervă în noi şi merită ca ea să fie dezvoltată mai departe", a declarat luni, pentru AGERPRES, Attila Szoboszlai, reprezentant al unuia din asociaţi.
Un eveniment de promovare a Cooperativei "Cramele Ulm" a fost organizat duminică, la Camăr, în cadrul unui proiect cu finanţare europeană.
Cei aproximativ 60 de invitaţi au putut vizita podgoria unuia dintre asociaţi, au degustat mai multe soiuri de vin produse de viticultorii asociaţi şi au participat la un adevărat "curs intensiv" privind modul de producere şi proprietăţile vinului, în cadrul unor prelegeri susţinute de Balazs Attila, de la Cooperativa "Cramele ULM" şi oenologul Dorin Popa, profesor la Universitatea din Oradea.
Dorin Popa le-a împărtăşit invitaţilor şi câteva dintre "secretele" legate de licoarea ce a avut câte un zeu în fiecare perioadă importantă a istoriei umanităţii.
Astfel, aşa cum susţine acesta, vinul "roze", apreciat în ultima perioadă de tineri, nu se face cadou, decât în cazul în care va fi băut cu cei cărora îl duci în dar, vinul roşu mai vechi de doi ani nu se toarnă în pahare din sticlă, ci se pune mai întâi într-un decantor, pentru a elimina din substanţele volatile acumulate sub dop, iar la restaurant nu trebuie acceptată o sticlă de vin care nu este răcită corespunzător.
În context, Dorin Popa a subliniat şi el importanţa asocierii pentru promovarea vinurilor, dând exemple din alte ţări, precum Italia, unde producătorii din unele regiuni s-au asociat şi au avut succes în comercializarea produselor.
"Dacă există practic o comunitate, există şi mai multă forţă financiară. Pune fiecare câte un bănuţ şi se poate construi o imagine mult mai valoroasă şi mai penetrantă decât unul singur. În această lume globalizată, forţa vine din forţa grupului, forţa comunităţii. Şi valoare vine de acolo. Fiţi împreună, fără separatisme. Comunităţile sunt cele care pot fi câştigătoare. Ajutaţi-vă unii pe alţii. Ăsta e mesajul meu", a conchis Dorin Popa.
Cinci viticultori din Sălaj şi-au adus laolaltă priceperea de podgoreni şi au înfiinţat, recent, prima cooperativă agricolă din judeţ
Explorează subiectul
Articole Similare

181
Alertă de securitate: escrocii folosesc numele OLX pentru a fura datele românilor
181

42
Consumul de energie, nou record în ultimii patru ani, iar cel de gaze a depășit praguri psihologice
42

2.088
Fostul ministru Mircea Miclea desființează măsurile Guvernului Bolojan: 'Lovitura cea mai urâtă educației de după 1990' / Profilul viitorului ministru și trei măsuri urgente
2.088

2.856
Încă un deces prematur în justiție - Fostă judecătoare la Curtea de Apel Cluj s-a stins la doar 50 de ani
2.856

1.458
Magistrații acuză lipsa de transparență: „Amendamente” la legile justiției, fără autori, discutate în comitetul lui Bolojan
1.458

101
Principesa Sofia a reprezentat-o pe Majestatea Sa Margareta la funeraliile Principesei Irina a Greciei şi Danemarcei
101

35
Mai puţine autobuze CT Bus în trafic din cauza gerului, defecţiunilor tehnice şi îmbolnăvirii mecanicilor
35

1.079
Armata Română își întărește apărarea la granița cu Ucraina. Radu Miruță: 'Există riscul să vedem drone și în zone locuite' / De ce unele nu apar pe radar
1.079

85
UPDATE Doi morți şi un rănit, după ce două maşini s-au ciocnit pe DN 7
85

16
Risc mare de avalanșe în Făgăraș, Bucegi și Parâng. Depozite de peste 2 metri de zăpadă
16

80
Șef nou la Administrația 'Apele Române': Cine este Doru Dragoș Cazan
80

6.717
Caz fără precedent în România: Bărbat decapitat cu o ghilotină, găsit într-un apartament închiriat în regim hotelier
6.717

3.379
ÎCCJ confirmă abaterea disciplinară a lui Bogdan Pîrlog. Magistratul sancționat participă la comitetul lui Bolojan pentru reforma justiției
3.379

















Comentează