Pogorârea Sfântului Duh, Cincizecimea sau Rusaliile - cum mai este numit acest praznic împărătesc, se sărbătoreşte după Învierea Domnului (Sfintele Paşti) şi Înălţarea Sa la ceruri.
În Ierusalim, în cea de-a cinzecea zi de la Învierea Lui Hristos, când Duhul Sfânt a venit în lume şi S-a pogorât peste Sfinţii Apostoli, s-a întemeiat Biserica lui Hristos.
Venirea pe pământ a celei de a treia persoane a Preasfintei Treimi a făcut-o cunoscută însuşi Mântuitorul Iisus Hristos în seara Cinei de Taină: "Eu vă spun adevărul. Vă este de folos ca să Mă duc Eu. Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, îl voi trimite la voi". (Ioan 16, 7)
Despre puterea Sfântului Duh, Sfântul Ioan Gură de Aur spune că: "Precum focul cel pământesc preface lutul cel moale într-un vas vârtos, apa şi focul Sfântului Duh, când cuprinde un suflet binegânditor, îl face mai tare decât fierul, deşi el înainte era mai moale decât lutul, aşa că păcatul nu mai poate vătăma sufletul cel acum întărit".
Părintele Bisericii, Sfântul Ioan Gură de Aur, vorbeşte despre ce aduce în lume Duhul adevărului, Mângâietorul, şi ne îndeamnă pentru aceasta să-l ascultăm pe Apostolul Pavel, care zice: "roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea". (Gal. 5, 22).
Iar dintre acestea trei, dragostea este piatra fundamentală, pentru că, spune Sfântul Ioan: "noi nu putem simţi bine bucuria mai întâi până ce nu socotim norocirea altora ca pe a noastră, şi binele aproapelui nu îl privim ca pe al nostru. Aceasta însă nu se poate face, dacă mai întâi nu a domnit dragostea întru inima noastră".
Adică dragostea este asemenea unei rădăcini, produce mii de ramuri ale faptei-bune, se varsă ca un izvor în nenumărate pâraie, şi asemenea unei mame îmbrăţişează pe toţi cei ce scapă la dânsa.
Mai mult decât atât, arată Părintele bisericii, Sfântul Apostol Pavel o numeşte plinire a legii.
"Căci unde este dragostea, de acolo lipseşte micimea sufletului; unde este dragostea, de acolo pier patimile cele nebune ale inimii, căci dragostea, zice Apostolul, 'nu se trufeşte, nu se îngâmfează, nu se poartă cu necuviinţă' (I Cor. 13, 4-5). Dragostea nu pricinuieşte aproapelui nici o vătămare, şi unde domneşte dragostea, acolo nu se vede nici un Cain şi ucigaş de frate" (Pogorârea Sfântului Duh - Sfântul Ioan Gură de Aur).
"Cain a rămas în viaţă şi a secerat rodul faptei sale", spune Sfântul Ioan Gură de Aur, "căci şi-a petrecut zilele sale întru frică şi cutremur, Abel însă zăcea pe pământ sugrumat, dar vorbea după moartea lui cu mai mare curaj decât acela. Precum pe Cain păcatul l-a făcut atât de nenorocit, încât ducea o viaţă mai amărâtă decât moartea, aşa pe Abel fapta cea bună l-a făcut încă şi după moartea sa mai slăvit şi mai renumit decât înainte".
Aşadar, ne îndeamnă Sfântul Ioan Gură de Aur, pentru ca noi atât aici, cât şi în cealaltă viaţă, să avem o încredinţare tare şi să primim fericita bucurie ca rod al acestei sărbători să aruncăm hainele cele necurate ale sufletului, dar mai ales ura şi nemulţumirea.
Dogma despre Treimea dumnezeirii este fundamentală şi are implicaţii asupra întregii învăţături creştine, Duhul Sfânt, a treia persoană a Sfintei Treimi, care a fost dăruit comunităţii apostolice primare, a înzestrat Biserica cu tot ceea ce era necesar organismului creştin: propovăduirea Evangheliei, Sfintele Tainele, harismele, diaconia.
Existenţa istorică şi orice acţiune sacramentală depind de la întemeierea Bisericii de invocarea Duhului Sfânt.
După primirea Duhului Sfânt, Sfinţii Apostoli, trăgând sorţi, s-au dus în toate părţile pământului să vestească Evanghelia mântuirii şi credinţa în Iisus Hristos, începând de la Ierusalim.
Iar prin Sfinţii Apostoli, Duhul Sfânt a fost transmis în lume tuturor celor ce cred în Hristos, prin Sfintele Taine ce se săvârşesc în Biserică de către preoţi şi episcopi.
Pogorârea Sfântului Duh (Cinzecimea sau Rusaliile). Însemnătatea marelui praznic
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

849
CSM motivează avizul negativ pentru procurorul propus la șefia Parchetului General: lipsă de viziune și răspunsuri ezitante (Document)
849

21
A încercat să violeze două angajate ale unor săli de jocuri din Paşcani: un bărbat a fost aretstat preventiv
21

6
Consiliul Județean Neamț construiește o centrală fotovoltaică pentru Spitalul Județean
6

2.488
VIDEO Scene de necrezut în Galați: un bărbat, umilit public și „răstignit” în batjocură. Imagini șocante ies la iveală, poliția reacționează
2.488

1.927
Decizie în cazul sociologului Alfred Bulai: fostul profesor de la SNSPA a fost trimis în judecată pentru abuzuri
1.927

24
Un bărbat a murit în urma unui accident de muncă, în subteranul minei Petrila. Acesta avea o problemă medicală
24

2.676
Cum arăta „fabrica” de examene teoretice a șefului ARR Cristian Anton - Functionarul public era liderul GIO - Contribuțiile membrilor
2.676

144
Romsilva l-a premiat pe pădurarul care a salvat cele două minore în județul Mureș
144

1.083
Piedone scapă definitiv de controlul judiciar: Curtea de Apel Brașov respinge contestația DNA
1.083

223
Controversele din jurul lui Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Apărării: Tanchist școlit la finalul anilor '80, prins acum în războiul dronelor de la granițele României (presă)
223

112
Programul supermarketurilor și mall-urilor de Paște 2026 în București. Ce trebuie să știi înainte să pleci la cumpărături
112

2.520
Lovitură dată de ANSVSA înainte de Paște: Tone de alimente retrase și amenzi de 1,4 milioane de lei
2.520

2.685
Vicepreședinte ANS povestește prin ce a trecut după ce în blocul său a avut loc o explozie: 'Am văzut și un om ars'. În același imobil locuiește și Nicolae Văcăroiu
2.685
















Comentează