DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Cine ar putea fi candidații PSD pentru București

sediu-psd

Victoria la alegerile locale din București are întotdeauna o importantă semnificație simbolică. În 1996 victoria Convenției Democratice a anticipat victoria de la alegerile generale, iar în 2012 înfrângerea dramatică a ARD a definitivat declinul electoral al PDL, principalul partid din alianță.

În 2016 se vor înfrunta nu doar marile partide, ci și forțe relativ noi în politică, precum Uniunea Salvați Bucureștiul a lui Nicușor Dan. Cu atât mai important este ca PSD să își aleagă cei mai buni candidați.

Sectorul 1

Dan TudorachePentru Sectorul 1 candidatul cel mai probabil este Dan Tudorache. Acesta se prezintă ca fiind deputat, vice-lider grup PSD, secretar al comisiei de politică externă și președinte PSD sector 1. În actualul mandat de deputat a avut 32 de propuneri legislative, în general fără legătură cu administrația locală.

Tudorache a mai candidat în 2008 pentru primăria de sector, clasându-se pe locul 3 cu 17% din voturi. A dorit să candideze și în 2012, dar USL l-a preferat pe Andrei Chiliman.

Relația lui Tudorache cu PSD nu a fost întotdeauna lină. În martie 2012, el a demisionat din Consiliul Local al Sectorului 1, după ce în decembrie 2011 fusese demis din funcția de viceprimar și înlocuit cu Carmen Musceleanu (tot PSD). Au existat în acel moment speculații că Tudorache este penalizat pentru oscilările între aripa Ponta și aripa Vanghelie.

Tudorache devine deputat și, între timp, înțelege că nu trebuie să mai conteste puternicii zilei în partid. El cooperează la excluderea lui Cătălin Ivan din PSD, iar la alegerile interne din 2015 își anunță susținerea pentru Liviu Dragnea.

Politicianul nu este străin de controverse. În 2011 au circulat felicitări de Paște semnate de Tudorache care anunțau... nașterea lui Isus. El a negat că a fost sursa felicitărilor.

rasism Foto: RTV.

În acest început de an Tudorache pare să fie activ din punct de vedere mediatic. El a anunțat pe Facebook prezența în studiourile Antena 3 și Digi TV. Are cu siguranță nevoie de orice spor de notorietate poate primi.

Sectorul 2

OntanuÎn Sectorul 2 este posibilă o alianță pentru susținerea lui Neculai Onțanu, actualul primar. Onțanu este membru de vază al UNPR, traseist politic, general-maior în rezervă, doctor în științe militare și de informații al Academiei Naționale de informații și Doctor în Administrație publică al Leibniz University din SUA (o universitate virtuală).

În 1986, Onțanu este propus pentru Academia de Partid Ștefan Gheorghiu. Nu este clar dacă a fost admis sau a absolvit cursurile. Până în 1995 el este maistru principal constructor, devenind în 1995 expert parlamentar și în 1996 consilier în Consiliul general al municipiului București. În această perioadă, Onțanu reprezintă Partidul Socialist al Muncii.

În 2000 Onțanu devine primar din partea PSD (la acea dată PSDR). Este reales în 2004 și 2008 din partea aceluiași partid.

În 2007 devine colonel, deși înainte nu activase în armată. În decembrie 2008 devine general de brigadă în rezervă (cu o stea). În 2008 devine doctor al Academiei Naționale de Informații sub îndrumarea lui Gabriel Oprea. Lucrarea lui Onțanu este suspectă de plagiat, conform Hotnews.

În 2009 Onțanu este exclus din PSD după ce anunță public că îl va susține pe Traian Băsescu pentru poziția de președinte al României. Traian Băsescu, la rândul său, îl promovează general-maior cu două stele.

Onțanu se alătură UNPR și, în 2010, devine președinte al organizației de București. În 2012 câștigă postul de primar al sectorului din partea UNPR, cu aproape 50% și învingând candidatul USL.

Sectorul 3... sau chiar Primăria București

NegoitaRobert Negoiță este una din speranțele PSD pentru aceste alegeri, fie pentru a câștiga din nou Sectorul 3, fie chiar pentru a candida la Primăria Capitalei.

Negoiță este absolvent al Universității Bioterra și al Universității Româno-Americane. El se lansează în afaceri în anii '90 și în politică la mijlocul anilor 2000. În 2004, el devine membru PSD, unde are o ascensiune rapidă. În 2006 devine vicepreședinte al TSD și în 2007 președinte al Ligii Tinerilor Întreprinzători Social Democraţi (LTISD). În 2008 este ales secretar executiv al organizaţiei centrale a PSD, iar din 2010 este ales vicepreşedinte al PSD şi preşedinte al Organizaţiei Judeţene Ilfov. Din 2011 până în 2015 este preşedinte interimar al Organizaţiei Sector 3 PSD, iar din 2015 devine președinte PSD București.

Negoiță are probleme cu fiscul pentru neplata TVA la zeci de clădiri construite pe persoană fizică. ANAF îi pune sechestru conturi în 2009, iar în 2011 și 2014 scoate la licitație o serie de bunuri. În 2015 o parte din apartamente au fost vândute de ANAF.

În 2012 Robert Negoiță devine primar al Sectorului 3, pe listele USL. El l-a învins pe Liviu Negoiță, văzut în acel moment ca o speranță a PDL.

În 2015 a avut o scurtă tentativă de a candida împotriva lui Liviu Dragnea la președinția PSD, însă după o singură zi s-a retras.

Tot în 2015, Negoiță determină retragerea lui Nicolae Bănicioiu de la conducerea PSD sector 4, acesta din urmă declarând "nu vreau să fac parte din echipa lui Negoiță". Asta deși în 2012 cei doi erau mai apropiați politic, fiind chiar implicați într-un scandal sexual, împreună cu mai mulți membri PSD.

Sectorul 4

balutaPentru acest sector o opțiune este Daniel Băluță, de formație medic stomatolog, absolvent al UMF Carol Davila. Nu se știu prea multe despre el.

Conform CV-ului publicat pe site-ul primăriei, el știe să folosească Windows XP și Internet Explorer.

Băluță a fost ales consilier local din partea PSD în 2012, iar în iulie 2013 a devenit viceprimar.

În septembrie 2015 el devine președinte al PSD sector 4 în urma unor alegeri surpriză în care Nicolae Bănicioiu se retrage din cursă. În noiembrie, devine primar interimar ca urmare a demisiei lui Cristian Popescu-Piedone.

Sectorul 5

RizeaCristian Rizea își dorește să fie candidatul PSD pentru acest sector și, deocamdată, nu pare să aibă contracandidați în PSD. Rizea este absolvent de Politehnică și drept internațional.

Între 2001 și 2004 el activează ca vicepreședinte al PSD, sector 6, iar din 2010 până în 2013 este secretar executiv PSD și președinte PSD diaspora. Din mai 2015 este președinte al PSD sector 5.

Din 2008 până astăzi a activat ca deputat. Pentru legislatura 2008-2012, ANI a semnalat unele neconcordanțe în ceea ce privește declarațiile de avere. Dar în 2015, Rizea a câștigat procesul cu ANI în prima instanță.

În legislatura curentă a avut 18 propuneri legislative. Ca și în cazul lui Tudorache, acestea nu prea au legătură cu administrația locală. Excepție face o „Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.155/2010- Legea Poliţiei Locale", care a fost respinsă.

În 2011 este cercetat de DNA fiind acuzat de fraudare de fonduri europene în perioada 2003-2005 , când acesta conducea Autoritatea Pentru Tineret și Sport.

În februarie 2015, Rizea este acuzat de Elena Udrea că a avut un rol în Gala Bute, care la rândul său a zis că o va da în judecată. Nici una dintre aceste amenințări nu pare să se fi transformat în realitate.

În seria "amănunte picante", Rizea a făcut vâlvă când s-a aflat că și-a trecut mașina de lux pe numele șoferului.

Sector 6

mutuGabriel Mutu este om de afaceri, traseist politic, pasionat de tehnică și inventator.

Mutu a fost membru în biroul permanent al PNL Sector 6 între 2004 și 2007. Pleacă de la PNL împreună cu Theodor Stolojan și formează PLD unde este, pentru o scurtă perioadă, președinte al organizației Sector 6, iar după unificare a fost numit prim-vicepreședinte PDL sector 6.

Între iunie și noiembrie 2008 este consilier local la sectorul 6, iar în decembrie 2008 devine senator din partea PDL.

În octombrie 2010 Mutu trece la PSD, mutarea sa fiind anunțată de Marian Vanghelie și devine prim-vicepreședinte sector 6. În noiembrie 2010 este acuzat că ar fi votat menținerea guvernului Boc, lucru pe care îl neagă.

În ultima legislatură a inițiat 21 proiecte de legi, din care doar 4 ajung să fie promulgate. Dintre acestea, două au relevanță pentru administrația locală, ceea ce este mai bine decât am văzut la candidații anteriori. Vorbim de un „Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcţii” (aflat la comisii), și un „Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul” (devenit Legea 324/2015).

În 2015 devine președinte PSD sector 6 și, într-o ședință condusă de Ecaterina Andronescu, este uns candidat pentru Primăria Sector 6.

Valorizând politic competențele sale tehnice, Mutu s-a filmat cu diverși meseriași într-o campanie numită "Ora de ucenicie".

https://www.youtube.com/watch?v=hLE_sSUJqqM

Mutu întreține un fel de site de candidat, destul de bine făcut. Fostul blog, gabrielmutu.wordpress.com, este închis, adică închis bine, deoarece nu am putut recupera nimic din vechiul conținut.

Primăria Municipiului București

FireaDacă PSD nu merge pe mână lui Negoiță la alegerile pentru Primăria București, cealaltă opțiune pare a fi Gabriela Firea.

Până în 2012 Firea este cunoscută în calitate de jurnalistă, în ciuda unui scurt mandat de purtător de cuvânt al premierului Mugur Isărescu. Ea ajunge să fie imaginea știrilor Antena 1 și își consolidează reputația gestionând Săptămâna Financiară. În această perioadă publică proză, versuri, și își testează și vocația muzicală.

În 2010, Firea se căsătorește cu Florentin Pandele, primarul orașului Voluntari, Ilfov. Intră în politică în 2012 alături de PSD. În decembrie 2012 devine senator, iar în ianuarie 2013 președinte interimar PSD Ilfov, fiind confirmată în februarie. Tot în 2013, în aprilie, devine vice-președinte PSD, aleasă pe locurile rezervate femeilor.

Politica necesită o reinventare a personajul Firea. Această evoluție se vede foarte bine comparând gusturile declarate în 2010 (pentru Libertatea) față de gusturile declarate acum (pe site-ul propriu). Culoarea acaju este înlocuită de roșu, creatorii români sunt alăturați sistematic celor străini, filmele devin mai mainstream iar referirile la cultura clasică dispar.

Firea a inițiat nu mai puțin de 85 de legi, din care 23 au ajuns să fie promulgate. În jur de 15 dintre acestea sunt legate direct sau indirect de administrația locală.

În 2014 Firea este amenințată de Băsescu: „Firea să se ocupe de moşia soţului, s-ar putea să nu-l mai găsească acasă”. În campania electorală Gabriela Firea a fost purtător de cuvânt PSD și s-a remarcat prin atacurile la adresa familiei lui Klaus Iohannis: „a fi familist înseamnă şi să ai copii. Când a spus că investeşte în imobiliare, nu în copii, a spus din greşeală ce gândea”.

Foto candidați: Facebook. Imagine reprezentativă: Ziare.com.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.