Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cine este Artiom Kazanţev, bărbatul care a deschis focul în școala din centrul Rusiei (video)

serbia.postsen.com
atentat-rusia

Artiom Kazanţev, bărbatul care a comis atacul armat la o școală din oraşul Ijevsk, din Republicii Udmurtia (centru Rusiei), era înregistrat în evidenţa unui dispensar psihoneurologic, a declarat guvernatorul republicii, Aleksandr Brecealov. Acesta a adăugat, potrivit publicaţiei Kommersant, că starea răniţilor după atacul armat comis este evaluată ca fiind de la moderată până la severă, în funcţie de fiecare în parte, scrie Meduza, potrivit Rador.

Suspectul purta un hanorac 'negru' pe care era imprimat un simbol nazist şi o cagulă' pe cap, potrivit anchetatorilor, care au stabilit şi identitatea atacatorului: un fost elev al acestei şcoli, Artiom Riazenţev, născut în 1988.

'Verificăm dacă el a fost adeptul poziţiilor neofasciste şi ideologiei naziste', potrivit anchetatorilor.

Anchetatorii au dat publicităţii o înregistrare video care arată corpul unui individ lungit la pământ, cu sânge în jurul capului, îmbrăcat într-un hanorac negru cu o svastică roşie imprimată pe haină.

Tragedia a avut loc în cursul dimineţii la Şcoala nr.88 din Ijevsk, oraş situat chiar la vest de Munţii Ural, lanţul muntos care desparte Rusia europeană de cea asiatică. În acest oraş se află uzinele producătoare de puşti de asalt Kalaşnikov.

Potrivit guvernatorului regiunii, Aleksandr Brecialov, atacatorul l-a ucis pe gardianul care păzea şcoala înainte de a deschide focul în interiorul clădirii.

Potrivit site-ului şcolii din Ijevsk, această instituţie de învăţământ are aproximativ 1.000 de elevi şi 80 de profesori.

Bilanţul atacului armat comis la școala din oraşul Ijevsk a crescut la 13 morţi. Potrivit Comitetului de anchetă rus - instanţa însărcinată cu principalele investigaţii penale în Rusia - atacatorul s-a sinucis.

'Potrivit datelor preliminare, 13 persoane, între care şase adulţi şi şapte minori, au căzut victime acestei crime, iar 14 copii şi şapte adulţi au fost răniţi', a indicat anterior Comitetul de anchetă al Rusiei.

Altădată extrem de rare, atacurile armate soldate cu multe victime în special în şcoli au devenit tot mai frecvente în Rusia în ultimii ani.  În aprilie, un bărbat a deschis focul într-o grădiniţă şi a ucis doi copii şi o educatoare, înainte de a se sinucide, în regiunea Ulianovsk, tot în centrul Rusiei. Atacul cel mai sângeros datează însă din octombrie 2018, când un liceean a ucis 19 persoane după care s-a sinucis la un liceu din Kerci, în Peninsula Crimeea, anexată în 2014 de Rusia.

Ijevsk, un oraş de aproape 650.000 de locuitori, este capitala Republicii Udmurtia, în centrul ţării.

În acest oraş industrial şi mult timp închis străinilor în perioada comunistă, proiectantul de arme de foc Mihail Kalaşnikov a conceput în 1947 prima sa puşcă de asalt 'AK-47', care de atunci a devenit faimoasă în întreaga lume.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.