Cine este Ayman al-Zawahiri, liderul Al-Qaida ucis de americani: a fost creierul atentatelor din 11 septembrie

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 02-08-2022

Actualizat: 02-08-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Preşedintele american Joe Biden a anunţat, în direct, la televiziune, luni, moartea liderului Al-Qaida, egipteanul Ayman al-Zawahiri, ucis în noaptea de sâmbătă spre duminică în Afganistan într-un atac cu dronă.

Citește și: Joe Biden a anunţat moartea liderului Al-Qaida, Ayman al-Zawahiri: `S-a făcut dreptate şi acest terorist nu mai este`

Ayman al-Zawahiri era născut în anul 1951 și era de profesie medic. Născut în Egipt, acesta a înființat organizația teroristă Jihadul Islamic Egiptean, care a încercat răsturnarea prin atentate extrem de violetente a regimului de la Cairo. În cele din urmă, în 1998 organizația Jihadul Islamic Egiptean a fuzionat cu Al-Qaida, iar din 2011 al Zawahiri a devenit chiar liderul Al-Qaida.

Zawahiri era unul dintre cei mai căutaţi terorişti din lume şi Statele Unite promiteau 25 de milioane de dolari pentru orice informaţie care ar fi putut permite să-l găsească. El preluase conducerea grupării juhadiste în 2011, după moartea lui Osama Ben Laden, ucis de un comando american în Pakistan.

De negăsit de mai mult de zece ani, era considerat creierul atentatelor de la 11 septembrie, în urca cărora au fost ucişi aproape 3.000 de oameni în Statele Unite.

Moartea sa va permite familiilor victimelor ucise la 11 septembrie 2001 în Turnurile Gemene de la World Trade Center, în New York, şi la sediul Pentagonului în apropiere de Washington, "să întoarcă pagina", a declarat preşedintele democrat.

Atacul cu dronă a fost efectuat folosind două rachete Hellfire şi fără nicio prezenţă militară americană la sol, a declarat un oficial american, dovadă, potrivit acestuia, a capacităţii Statelor Unite de "a identifica şi a localiza chiar şi pe cei mai căutaţi terorişti din lume şi de a lua măsuri pentru a-i elimina".

Ayman al-Zawahiri a fost văzut "în mod repetat şi pentru perioade lungi de timp pe balcon unde a fost lovit în cele din urmă" de atac în capitala afgană, a adăugat el.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri