Ciolacu mută în PNL cu mâna lui Ciucă
Se pare că farmecele lui Ciolacu au produs o victimă sigură în rândul actualului premier Nicolae Ciucă. Acesta împreună cu aghiotantul lui Lucian Bode nu mai știu cum să mulțumească socialiștii și le satisfac aproape orice nevoie în interiorul coaliției.
Dacă această atitudine făcea oarecare sens atunci când PSD era la 38% și PNL la 23%, astăzi cu PSD la 28% iar PNL la 22% liberalii din teritoriu nu mai înțeleg de ce mai e nevoie de atitudinea umilă în fața unui partid care este mâncat pe îndelete de AUR.
Cea mai nouă preocupare a laboratoarelor din Kiselleff este legată de “liniștea” atât de necesară în timpul mandatului lui Ciolacu. Iar fiindcă strategii socialiști își dau seama că din cauza educației precare finalizate după 30 de ani, Marcel este o țintă sigură, caută să minimizeze orice șansă a PNL de a capitalza politic rocada la guvernare.
În acest sens, PSD i-a întins o capcană actualului premier, încă novice în politică, spunandu-i că doar rămânând în guvern își poate conduce în continuare partidul. Culmea este că domnul Ciolacu a condus foarte bine PSD în calitate de președinte al Camerei Deputaților, bazandu-se doar pe parteneriatul cu actualul premier. Se pare că în mintea PSD-istilor nu mai este suficentă pentru președintele PNL doar relația de prietenie cu Marcel ci trebuie automat să îi devină subordonat în guvern.
Obiectivul acestei mișcări este să îl transforme pe Nicolae Ciucă în avocatul PSD din guvern. În cazul în care vreun PNL-ist începe să facă scandal, mai ales în contextual vistieriei aproape goale care vă fi împărțită cum vrea pixul lui Marcel, fostul premier trebuie să calmeze spiritele și să îi facă pe liberali să tacă.
Acesta a început deja propaganda PSD în interiorul PNL. La fiecare întălnire din teritoriu, Nicolae Ciucă le spune liberalilor că el nu va ataca niciodată PSD fiindcă sunt parteneri serioși, chiar dacă aceștia îi atacă pe liberali pe oriunde îi prind. Vârful PSD-ismului lui Ciucă s-a manifestat la ședința de grup a parlamentarilor PNL, unde în calitate de președinte al partidului, le-a spus tuturor deputaților că ei nu sunt serioși precum PSD-istii și că au multe de învățat de la aceștia.
Țînând cont că încă nu s-au terminat licitațiile din PNRR și nici împărțeala pe Anghel Saligny mulți lideri liberali încă stau cuminți așteptând să își rezolve problemele cu ministerele. Ce nu înțelege actualul premier este că peste tot în țară lupta la locale se dă intre PSD și PNL iar primarii și președinții de consilii județene ai PNL nu au niciun interes să gireze un blat cu PSD la vârful partidului care să le strice șansele de realegere.
În Modrogan astăzi este o liniște aparentă, care va dispărea imediat după rocadă. Tragedia este că în loc ca domnul Ciucă să transforme PSD în ținta principală de atac a colegilor se așeaza dumnealui în poziția de țintă, cu toate șansele ca după ce nu va mai fi premier să piardă frâiele partidului.
Comentează