Liderul PSD, Marcel Ciolacu, nu pierde nicio ocazie să atace PNL. Astăzi, la inaugurarea unui drum realizat prin PNDL, Ciolacu a atenționat că PSD a făcut tot ce a promis, spre deosebire de liberali, care s-au limitat doar la promisiuni.
"Lucruri concrete versus artificii! Aceasta este diferența dintre PSD și PNL!
În vreme ce liberalii doar critică și inventează tot felul de vinovați pentru a-și masca incompetența, administrațiile PSD investesc în comunitățile locale.
DJ246 care leagă județele #Neamț și #Vaslui era până acum un drum de pământ, un adevărat coșmar atât pentru cei 40.000 de locuitori din zonă, dar și pentru cei care tranzitau județul Iași.
Astăzi, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (program criticat în continuu de altfel de PNL), DJ246 a devenit un drum modern.
Îl felicit pe Maricel Popa, actualul și viitorul președinte al Consiliului Județean! Pentru toată munca și implicarea în problemele ieșenilor!
#fapteNUdoarvorbe #administratiepentruieseni", scrie Ciolacu pe Facebook.
Comentează