Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cioloș compară PSD cu un hoț de buzunare: 'Nici măcar nu mai avem PSD-ul acela al lui Iliescu, despot luminat'

euronews.com
ciolos

Europarlamentarul REPER Dacian Cioloş a afirmat sâmbătă, la Prima TV, despre exploziile de la Crevedia, că nimeni nu îndrăzneşte să nu respecte legea dacă nu are pe cineva în spate și că PSD se comportă ca un hoţ de buzunare.

“În primul rând, evident că trebuie să răspundă cei care au produs accidentul respectiv, explozia. În primul rând, ei trebuie să răspundă”, a răspuns Dacian Cioloş.

„Şi trebuie să mergem pe fir şi să vedem cum s-a ajuns la situaţia în care nişte companii private care funcţionează într-un stat de drept să nu respecte legea, pentru că au fost controale, am văzut foarte clar, au fost controale, s-au luat nişte măsuri, s-au luat nişte decizii acolo care nu au fost respectate. Nu îndrăzneşte nimeni în ţara asta să nu respecte legea dacă nu ştie că are pe cineva în spate”, a declarat Dacian Cioloş.

El a explicat că în acest caz este vorba despre fiul primarului din Caracal, iar acesta a ajuns edil pentru că a fost pus de Paul Stănescu de la PSD.

“Vedem că-i vorba de fiul primarului de la Caracal, care e deja de notorietate publică, că a ajuns primar pentru că l-a pus domnul Stănescu. Domnul Stănescu, ştim că controlează o mare parte din PSD. Puteţi să întrebaţi, mergeţi şi discutaţi un pic mai confidenţial, cu consilieri locali, cu primari ai PSD, nu doar din zona de sud şi din alte părţi şi vă spun cine e starostele lor. Vedem influenţa pe care dânsul o are în PSD, inclusiv asupra preşedintelui partidului, care e şi premier acum. Vedem cum în funcţii publice înalte sunt numiţi prin sinecuri politice oameni care vin din filiale şi atunci e evident cum funcţionează încrengătura asta deja de câţiva ani de zile. Pe mine asta mă surprinde, că oamenii nu înţeleg că statul nu are cum să funcţioneze mai bine câtă vreme este capturat şi vedem cum se comportă PSD-ul nu doar când e vorba de securitate, de siguranţa cetăţenilor şi când e vorba de funcţionarea economiei”, a precizat Dacian Cioloş.

El compară PSD cu un hoţ de buzunare.

“Nici măcar nu mai avem PSD-ul acela al lui Iliescu, despot luminat. Pentru că un despot luminat mai poate gândi pe termen lung, dar comportamentul PSD-ului acum e mai degrabă de un hoţ de buzunare. Ştiţi ca şi cel care debarcă în casă şi, speriat, bagă mâna în buzunar şi te pune să pui pe masă tot ce ai în buzunar şi pleacă cu ce ai. Cam asta e politica fiscală a PSD-ului într-o situaţie de criză”, a mai declarat Dacian Cioloş.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.